19 deputaţi ai Puterii au votat alături de Opoziţie la moţiunea simplă "Guvernul Ponta - fabrică de şomeri". Potrivit unor surse parlamentare, cei 16 liberali care au votat în favoarea moţiunii au făcut-o din greşeală.
Liderul grupului PNL, Dan Radu Ruşanu, nu a fost prezent, iar Victor Paul Dobre, care l-a înlocuit, le-a indicat eronat liberalilor cum să voteze la moţiune. Greşeala a fost repetată şi de trei deputaţi social-democraţi.
Moţiunea care are ca temă privatizarea eşuată a combinatului Oltchim a fost totuşi respinsă în Camera Deputaţilor cu 78 de voturi „pentru", 189 „împotrivă" şi 18 abţineri.
Iniţiatorii moţiunii, PDL şi PP-DD cereau demisia ministrilor Varujan Vosganian şi Daniel Chiţoiu