Zilele trecute mă îndeledniceam, cu gândurile aiurea, cu nu știu ce corvoadă prin casă, când mi s-a părut că recunosc la Radio România Cultural, pus în surdină, vocea lui Horia Roman Patapievici. Tot eram acolo, l-am dat, cumva automat, plăcut surprinsă, ceva mai tare. Aceeași inflexiune inteligentă a vocii, același ”or” corect pronunțat, aceeași erudiție lipsită de ostentație și aceeași mobilitate pasionată a ideilor, pe care mă obișnuisem să i le urmăresc în ”Înapoi la argument”, de pe defunctul  TVR  Cultural. Era, totuși,  o problemă, că dl. Patapievici vorbea despre Aristotel și eu nu-l știam preocupat în mod special, de Aristotel. Observasem sigur că mai nou, și la Radioul și la Televiziunea publice, când e vorba de schimburi de idei culturale, de dezbateri, problematica se oprește, cu prudență, la granițele Antichității, hai, ale Evului Mediu. Și că atunci când,  foarte rar, câte un fals curajos se aventurează să discute chiar comunismul, o face cu multă precauție și la un nivel de abstracție,  ca și cum  tema însăși nu ar avea nicio legătură cu noi și în tot cazul, nu cu prezentul. Abia după ce mi-am dat seama, ascultând mai atent, că nu este Patapievici,  am revenit cu gândurile acasă și am realizat și că NU poate fi el. Că nici la Televiziunea națională, nici la Radioul public,  NU AVEAM cum să-l mai fi auzit pe  dl. Horia Roman Patapievici. Așa cum  era exclus să-l mai aud pe  vreunul dintre ”intelectualii lui Băsescu”, președintele țării.  Sau pe Tia Șerbănescu și pe Neculai Constantin Munteanu.  Sau pe Ion Vianu,  pe Sorin Alexandrescu, pe Dan Grigore. Nici chiar pe un scriitor de notorietatea și interesul lui Mircea Cărtărescu. ( Dacă nu e atent dirijat să vorbească despre Nostalgia, de exemplu, dar cine să-și asume riscul?)  De Theodor Baconschi, Cristian Preda, Sever Voinescu, Monica Macovei, intelectuali intrați în politică și anume în opoziție,