Ca şi restul ţării, timişorenii au suferit şi ei aceleaşi umiliniţe ale regimului, de la cozile la pâine până la mâncarea raţionalizată şi oprirea repetată a curentului electric sau a căldurii.

Timişorenii născuţi până în 1980 îşi amintesc şi acum perioadele în care, timp de două ore pe zi, în fiecare seară, se opreau în acelaşi timp curentul, căldura şi apa caldă. Era vremea în care temel se făceau la lumina lumânărilor, „Europa Liberă” se asculta, încet, la micul radio cu baterii şi, dacă era iarnă, întreaga familie se cuibărea sub pături, aşteptând revenirea la viaţă a caloriferelor. Motivul acestor întreruperi era păstrarea resurselor pentru fabrici şi uzine care, deşi majoritatea populaţiei lua pâine pe cartelă, exportau masiv în ţările „prietene”.

Coadă la pâine, lapte, carne şi... bere

Cozile pentru pâine, lapte şi carne erau o privelişte obişnuită în fiecare zi, iar avantajul de a cunoaşte pe cineva la alimentară, aprozar sau măcelărie era de nepreţuit. „În Timişoara nu absenţa pâinii deranja, ci obligaţia de a sta la coadă. Nu lipsa cărnii, ci faptul că trebuia să te dai bine pe lângă măcelar. Aceste probleme morale deranjau mai mult decât lipsurile în sine”, şi-a amintit Daniel Vighi, scriitorul care a trăit aproape 15 ani în Timişoara comunistă.

La fel de umilitor, cel puţin în raport cu vremurile pe care le trăim acum, era faptul că înaintea sărbătorilor importante, bărbaţii erau nevoiţi să stea zile întregi la coadă pentru a se aproviziona cu bere. Chiar şi după ore şi ore petrecute aşteptând, „raţia” era de 10 sticle pentru fiecare persoană.

„Fenomenul” Comtim

Înainte de „explozia” Comtim, se stătea ore în şir la coadă pentru un kilogram de carne pe care aveai mari şanse să nu-l mai prinzi, pentru că aprovizionarea magaznielor nu era foarte abundentă. Mai degrabă aveai şanse s