După ce ne-a prezentat-o în romanul “Plăcinta e dulce la sfârşit”, Alan Bradley o poartă pe micuţa sa eroină Flavia de Luce în noi aventuri surprinzătoare, într-o naraţiune poate mai captivantă decât prima: “Buruiana care împleteşte ştreangul”.
şi în această carte Flavia ni se înfăţişează la fel de pasionată de chimie, de experienţe uimitoare pentru cineva care n-a împlinit 11 ani. În laboratorul său de la conacul Buckshaw, printre eprubete, retorte, pahare Erlenmayer, lămpi Bunsen, borcane cu diverse preparate, ea combină substanţe cu dezinvoltura şi priceperea unui savant, născoceşte reţete proprii ale unor otrăvuri, pentru a se amuza pe seama surorilor sale mai mari, consultă tratate şi reviste de specialitate, dornică a afla cât mai multe informaţii. E simpatică, plină de haz, de o curiozitate ieşită din comun, de o ironie fină chiar şi în faţa adulţilor, cu un comportament năstruşnic, şi deosebit de isteaţă.
În vara anului 1950, artistului ambulant Rupert Porson, un păpuşar vestit în toată Anglia, i se defectează furgoneta chiar în Bishop’s Lacey, sătucul unde locuieşte Flavia. Vicarul din aceste locuri îl invită pe mult îndrăgitul artist să susţină un spectacol la casa parohială. Acesta se angajează să ofere două reprezentaţii – la matineu şi seara. Cu ajutorul păpuşilor mânuite cu o dexteritate deosebită, el propune, spre încântarea tuturor, o dramatizare a binecunoscutului basm “Jack şi vrejul de fasole”, însă, la finalul ultimului spectacol, Rupert Porson se prăbuşeşte mort pe scenă, în faţa unei asistenţe îngrozite.
Accident? Consecinţă a unei boli fatale? Sau e vorba de o mână criminală?
Cea de a treia variantă este însuşită de îndată de către inspectorul Hewit. El şi colegii lui interoghează martori, ascultă concluziile unui medic legist, analizează fotografiile de la scena crimei.
Scriitorul nu urmăreşte
