Într-o noapte, după ce lăsase în urmă Rusia Centrală şi se îndrepta spre est, trenul care plecase la sfârşitul lui martie din Moscova spre Urali, în plină Revoluţie Bolşevică, se opreşte între două „staţii nevăzute, pe linia înconjurată de tufe de brazi“.
Iuri Andreevici Jivago se trezeşte şi coboară din tren. Nişte pasageri, care coborâseră mai devreme, tropăiau prin zăpadă şi îi spun doctorului că mecanicul locomotivei a oprit trenul cu de la sine putere. Câţiva civili şi marinari (soldaţi care mergeau pe front, ca să lupte în Armata Roşie) se duc să vadă ce s-a întâmplat şi, la lumina flamei coşului de la locomotivă, îl descoperă pe mecanic îngropat până la brâu în zăpadă. Linia era înzăpezită, după o viforniţă care bătuse în acel ţinut timp de o săptămână.
Dimineaţa, oamenii din trenul lui Boris Pasternak, autorul romanului „Doctor Jivago“, încep să cureţe linia pe o lungime de trei kilometri. Au muncit trei zile, în schimburi, pentru că lopeţile nu erau suficiente, mai toţi pasagerii: oameni obişnuiţi care fugeau de urgia şi foametea ce răvăşea Moscova şi oameni duşi la muncă forţată (bogătaşi, avocaţi, agenţi de bursă, dar şi birjari, parchetari, negustori tătari de haine – cu toţii băgaţi la categoria „exploatatori“), aflaţi sub pază armată. Vreo 700 de suflete, notează unul dintre personajele romanului. Marinarii şi soldaţii n-au fost scoşi la deszăpezire. O mie de oameni blocaţi într-un tren cu 24 de vagoane de marfă, în mijlocul câmpiei nesfârşite. (Nimeni n-a înjurat „Căile Ferate Ruseşti“ sau pe „preşedinte“, nimeni n-a pus mâna pe telefon să cheme televiziunile de ştiri ca să facă un breaking news şi nici n-au fost mobilizate elicopterele armatei ca să-i salveze pe cei bogaţi şi norocoşi. Aşa este romanul lui Pasternak!).
Personajele lui Pasternak sunt nişte suflete vii pentru că îşi caută fericirea.
Boris Pasternak scrie: „Deszăp