Peste 500 de pensionari gorjeni s-au împrumutat luna trecută de la Casa de Ajutor Reciproc cu suma totală de un milion de lei. Creşterea numărului de solicitări faţă de începutul anului este explicată de începerea muncilor agricole. Cum pensiile nu acoperă toate cheltuielile, zeci de pensionari se văd nevoiţi să ceară frecvent sprijinul instituţiei.
Faţă de începutul anului şi mai ales perioada similară a lui 2012, reprezentanţii instituţiei spun că numărul cererilor a crescut. Luna ianuarie a adus la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Târgu-Jiu (CARP), 400 de cereri, iar în prezent, în plată sunt peste 500 de pensionari care au apelat la împrumuturi. Şi martie se anunţă o lună prolifică la acordarea sumelor de bani, mai ales că cei mai mulţi pensionari de-abia îşi pot achita facturile cu bruma din pensie. De teama ratelor, cei mai mulţi dintre vârstnici nici nu se încumetă la sume mari, spune conducerea instituţiei. „Sumele nu sunt grozav de mari, maximul de 4.000 lei este rareori solicitat, în proporţie de 10%, dar primează celelalte de la 1.400 la 3.000 de lei. Pentru luna februarie 2013, avem o creştere, chiar semnificativă faţă de perioada similară din 2012. De la 352 de cereri aferente lui februarie 2012, acum, în plată avem 511 cereri. Şi suma împrumutată de 1.033.000 lei”, a explicat contabila şefă a CARP, Iulia Cioplea. Nevoile care-i fac să caute sprijin la instituţie sunt cu precădere cele medicale sau cele legate de plata facturilor, dar din această lună, priorităţile se schimbă. Încep muncile agricole, iar cheltuielile nu vor fi deloc puţine, spun unii dintre pensionarii. „În general, venim să împrumutăm sume pe care ni le permitem, ne gândim şi la rate. Oricum e mai bine ca la bănci, iar cu banii de aici, ne pregătim pentru muncile câmpului. Şi acestea costă, pe lângă alte obligaţii pe care nu le putem amâna la nesfârşit”, a declarat