Alin Artimon, antrenorul FC Farul, a declarat, astăzi, că nu doreşte să-şi prelungească contractul cu clubul, scadent la finele acestui sezon. „Am luat această decizie pentru modul în care am fost tratat. Atât de unii suporteri, cât şi chiar de antrenori de la Centrul de copii şi juniori, care mă bârfesc chiar sub geamul meu. Nu mă simt confortabil la Constanţa şi mi-a ajuns. Am înghiţit până acum, am fost decent, civilizat, dar s-au adunat prea multe. În vară, există opţiune de prelungire din partea clubului, dar eu nu doresc să continui. Nu mă interesează reacţia suporterilor, duc. Îi rog doar să lase grupul în pace. Oricum, nu regret că am venit la Farul”, a declarat Artimon. Alin Artimon, antrenorul FC Farul, a declarat, astăzi, că nu doreşte să-şi prelungească contractul cu clubul, scadent la finele acestui sezon. „Am luat această decizie pentru modul în care am fost tratat. Atât de unii suporteri, cât şi chiar de antrenori de la Centrul de copii şi juniori, care mă bârfesc chiar sub geamul meu. Nu mă simt confortabil la Constanţa şi mi-a ajuns. Am înghiţit până acum, am fost decent, civilizat, dar s-au adunat prea multe. În vară, există opţiune de prelungire din partea clubului, dar eu nu doresc să continui. Nu mă interesează reacţia suporterilor, duc. Îi rog doar să lase grupul în pace. Oricum, nu regret că am venit la Farul”, a declarat Artimon.