Organizatorii Electric Castle au pus în vânzare biletele pentru evenimentul de la sfârșitul lunii iunie, ce va aduce pe scenele Castelului Bánffy din Bonțida 40 de artiști consacrați.
„Abonamentele costă 100 de lei, acoperă întreaga perioadă a festivalului și pot fi achiziționate din rețeaua Eventim (inclusiv online), precum și de la Booha Bar (str. Piezișă nr. 19, Cluj-Napoca) și Boiler Club (str. Henri Barbusse nr. 59-61). Primele 300 de abonamente au fost deja vândute”, anunță organizatorii.
Festivalul îi aduce pentru prima dată în România pe francezii de la Télépopmusik în formulă live.
Alături de ei, și-a confirmat prezența la festival și James Zabiela (Marea Britanie).
„Electric Castle va fi unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică electronică din România și va schimba felul în care suntem obișnuiți să interacționăm cu muzica. Avem o locație de vis pe care dorim să o punem cât mai mult în valoare – Versailles-ul Transilvaniei, șase clădiri și 10 hectare de teren. Vom amenaja patru scene și vom organiza și o serie de evenimente complementare, pentru ca cele trei zile de festival să reprezinte cu adevărat o experiență completă”, a declarat Edmont Lenarth, reprezentant Boiler Events, organizatorul festivalului.
În pregătirea evenimentului, iubitorii muzicii electronice și nu numai se pot întâlni sâmbăta aceasta cu Quantic (Marea Britanie). Pe numele său adevărat Will Holland, este unul dintre celei mai prolifici DJ-i, muzicieni și producători de sonorități alternative din lume. De mai bine de 15 ani, Quantic amestecă și descoperă noi stiluri de funk&jazz, electronică&folk prin ritmuri latine, reggae, dub și cumbia. A lansat peste 10 albume prin intermediul a șase proiecte diferite și a umplut săli cu mii de spectatori din Bulgaria până în Argentina. Concertul de sâmbătă este adresat persoanelor de peste 18 ani și se va desfășura la