Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jeremy Irons susţine o iniţiativă a Comisiei Europene: "Trebuie să îi învăţăm pe oameni să recicleze"

Publicat in Mediafax, joi 7 martie 2013 ·

Actorul britanic Jeremy Irons a pledat, joi, la Bruxelles în favoarea impunerii unei taxe pe pungile din plastic de unică folosinţă, suţinând astfel iniţiativele Comisiei Europene în favoarea colectării şi reciclării deşeurilor plastice.

Autor al documentarului "Trashed", un film despre "flagelul" deşeurilor din plastic abandonate în oceane şi despre gunoaiele aruncate sub cerul liber, celebrul actor a deplâns piedicile puse în calea iniţiativelor europene din domeniul ecologiei. El a criticat în special opoziţia Marii Britanii faţă de taxarea deşeurilor din plastic şi a lăudat exemplul dat de autorităţile irlandeze care au impus o taxă de 50 de centime.

"Această taxă a permis reducerea cu 92% a folosirii pungilor din plastic de unică folosinţă într-un singur an, iar banii colectaţi au permis finanţarea acţiunilor de reciclare", a subliniat starul britanic într-o conferinţă de presă, la care a fost prezent şi Janez Potocnik, comisarul european pentru Mediu.

Comisia Europeană a prezenat o "carte verde" ce cuprinde un ansamblu de propuneri care urmează să fie discutate, în vederea elaborării unei strategii. O consultare care va dura până la începutul lunii iunie a fost de asemenea lansată.

Janez Potocnik a evocat şi posibilitatea impunerii unei taxe. "Plătim puţin sau chiar deloc pentru aceste deşeuri din plastic. Ele nu au deci nicio valoare, în ciuda influenţei lor asupra mediului. Găsirea unei metode de includere a acestei influenţe asupra mediului în preţul lor ar fi o bună metodă pentru a-i face să plătească pe aceia care poluează", a adăugat el.

Aproximativ 10 milioane de tone de deşeuri, majoritatea din plastic, ajung în fiecare an în mările şi în oceanele de pe Glob.

"Trebuie să îi învăţăm pe oameni să recicleze", a declarat Jeremy Irons. "Ar trebui să ajungem la zero deşeuri plastice pe an, dar această perspectivă este

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 50 minute
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 19 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 2 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°