Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sâmbătă avem invitaţie la...râs(otecă)

Publicat in Tribuna, joi 7 martie 2013 ·

de Alexandra CHEŞCU

07 martie 2013 22:54

2 vizualizari

A-A+ "Chefu'"(2012), „Colivia” (2010), „Lord” (2009) şi „Valuri” (2007) sunt cele patru dintre scurtmetraje româneşti (premiate), cu care iubitorii acestui gen sunt aşteptaţi să se delecteze sâmbătă, 9 martie. Filmele vor putea fi urmărite, începând cu ora 18, la Sala Studio a Astra Film Sibiu din Piaţa Huet, nr. 12, proiecţiile promiţând să creeze o seară specială, prin intermediul comediilor regizate de Adrian Sitaru.

"Chefu’" spune povestea lui Neli, care are 55 de ani şi care pleacă la Bucureşti pentru câteva zile şi află, la întoarcere, că fiul ei Dan, de 17 ani a făcut chef. Binevoitorii care o informează sunt chiar vecinii, ei fiind cei care îi dezvăluie femeii, în cele mai mici detalii, picanterii de la petrecerea organizată de Dan. Puţin mai târziu, întâlnirea lui Neli cu băiatul îi deschide acesteia o perspectivă diferită asupra a ceea ce credea că ştie despre prietenii ei din bloc.

"Colivia", cel de-al doilea scurtmetraj din program, expune în 17 minute furtuna provocată în familia lui Alin, în vârstă de 10 ani, când aduce acasă un porumbel bolnav. Tatăl copilului este cel care nu vrea ca „animalul” să fie ţinut în casă, dar în cele din urmă acceptă ca porumbelul să stea pe balcon câteva zile, până se face bine sau .. moare. Însă Alin nu se mulţumeşte cu atât şi îşi doreşte o colivie pentru pasărea sa.

Tot o poveste despre animale spune şi filmul "Lord", producţie care îl aduce în prim-plan pe Toni, un bărbat care urăşte câinii, dar care îşi câştigă existenţa şantajându-i pe stăpânii patrupedelor pierdute. Experienţa cu un pechinez bătrân şi urât de care nu reuşeşte să scape îl face pe Toni să se descopere prin intermediul sentimentelor de afecţiune pe care nu avea idee că le are.

Şi pentru că ne îndreptăm spre vară şi mare, filmul "Valuri" este cel care î

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 12 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 9 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 4 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 12 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 11 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 7 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 7 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Vremea

București
acum

17°
vin.

17°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°