Un roman fermecător declanşează curiozităţi noi faţă de o artă de altădată şi un limbaj secret: arta aranjamentelor florale şi codul simbolic al florilor. O scriitoare americană, Vanessa Diffenbaugh, a descoperit o mină de aur răscolind epoca victoriană, romanul ei debutului – „Limbajul florilor”, s-a transformat în bestseller, cucerind cititori din multe-multe ţări.

O fată, Victoria Jones, îşi începe viaţa proprie când împlineşte 18 ani şi asistenta socială care s-a ocupat de ea, Meredith o duce într-un cămin unde i se oferă ultima şansă: şedere de câteva luni, în care să-şi caute o slujbă, să aibă un venit şi să-şi găsească locuinţă, mai simplu, să se întreţină singură. Şi asta după ce Meredith a tot dus-o şi a luat-o înapoi de la familiile dornice de adopţia unui copil.

Periplul ei lămureşte câte ceva din dramele copiilor abandonaţi sau rămaşi orfani: rareori au parte de o integrare firească într-o familie, într-o şcoală, îi însoţesc milă şi neîncredere sau dispreţul şi abuzuri dintre cele mai neaşteptate. Traumele se impregnează adânc, duc la o lipsă de siguranţă, spaimă cumplită până şi de manifestările de afecţiune, suspiciunea că tot ce li se oferă are un preţ ce trebuie plătit ori este doar o strategie de manipulare.

Suferinţa a lăsat urme adânci în Victoria, ca şi vinovăţia legată de singura persoană care a vrut cu adevărat să-i fie mamă, care i-ar fi dat şansa unei copilării normale: Elizabeth, cea care o iubea pentru că-i semăna ca fire şi minte, care a acceptat-o necondiţionat şi nu s-a dat bătută în ciuda multor demonstraţii de răutate şi ură. Victoria nu-şi poate ierta răul pe care i l-a provocat, descoperirea lui ţine de misterul lecturii.

De la Elizabeth a aflat Victoria că se poate comunica prin limbajul florilor, tot de la ea a învăţat să lucreze via şi grădinile, să descifreze alcătuirea plantelor şi a copacilor. Major