Nimeni nu a făcut, în istorie, un concurs de frumuseţe printre doamnele şi domnişoarele Sălajului, însă sunt scrieri în care se vorbeşte, chiar dacă doar tangenţial, despre aspectul fermecător al unor femei ce au marcat acele vremuri.
Potrivit istoricul Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, astfel de aprecieri au rămas scrise, peste timp, la adresa Aureliei Coposu, mama marelui om politic Corneliu Coposu. Cel care i-a remarcat şi i-a apreciat, în scris, frumuseţea, a fost Alexandru Vaida Voievod, ilustru politician al perioadei interbelice, ocupând, timp de trei mandate funcţia de preşedinte al Consiliului de miniştri şi remarcându-se şi la conducerea Ministerului de Interne şi a Ministerului de Externe. Acesta s-a referit, în memoriile sale, la Aurelia Coposu ca fiind o femeie foarte frumoasă. "O fată foarte frumoasă, Aurica, măritată după preotul Coposu (Coposu), este mama şefului de cabinet al lui Maniu, Coposu”, spune, în cartea sa, ilustrul om politic.
Din datele primite de la Marin Pop, Aurelia Coposu s-a născut la data de 3 mai 1893 în localitatea Surduc, Sălaj. Era fiica protopopului greco-catolic al tractului Surduc, Iulian Anceanu şi al Mariei Vaida, fiica protopopului Gavril Vaida din Bobota. Absolventă a Şcolii de fete din Braşov, se căsătoreşte în 1909 cu Valentin Coposu, absolvent al facultăţii de Teologie, care este hirotonit ca preot cooperator în Bobota. A fost alături de soţul său atât în cadul acţiunilor culturale ale Astrei sălăjene, cât şi în momentele grele din 1919, când Valentin Coposu, semnatar al Marii Uniri, a fost închis în temniţele comuniste din Ungaria. La fel, în 1940, când au fost nevoiţi să se refugieze, din acelaşi motiv. Peste numai un an de la Dictat, protopopul Valentin Coposu se stingea din viaţă, în urma unui infarct, la Coşlariu, lângă Alba Iulia, la vârsta de