Moto: “Ce “olteni”! În fermecata lor cobiliţă au purtat aur românesc care a bătut toate valutele, peste tot globul pământesc”(Vintilă Russu- Şirianu)

“Într-o virtuală nouă Capelă Sixtină, Brâncuşi şi Titulescu, aceşti doi mari sacerdoţi ai secolului XX, vor  lăsa din ceruri să urce spre ei scara care duce la întâlnirea cu adevărul, omenia şi frumosul.”(George G. Potra)

 Ce anume i-ar putea apropia, pe aceşti doi oameni atât de deosebiţi, Brâncuşi şi Titulescu, dincolo de împrejurarea că s-au ridicat de pe melegurile Olteniei şi au pornit, fiecare pe drumul său, reuşind, cu preţul unor mari şi grele strădanii, să cucerească Universul? Sau pentru că în anul care a trecut s-au împlinit  130 de ani de la naşterea lui Titulescu şi 55 de ani de la moartea lui Brâncuşi? Să fie, mai degrabă, faptul  că opera de geniu a fiecăruia dintre ei a făcut ca numele României să se impună dincolo de barierele stricte ale unui anume timp şi  ale unui anume loc? Sau poate pentru că, deşi aflaţi peste graniţele ţării lor şi, nu o dată, urmăriţi de invidia şi patima meschină a unor mărunţi contemporani, nici Brâncuşi şi nici Titulescu, nu au uitat că sunt români şi că reprezintă adevărata vocaţie a spiritului românesc: deschiderea spre lume şi spre marile valori ale umanismului modern?   

 Sunt numai câteva întrebări care îmi vin în minte după lectura pasionantei crestomaţii “BRÂNCUŞI-TITULESCU Suflete pereche”(*) lansată de curând la Fundaţia Europeană Titulescu, în colaborare cu Consiliul Judeţean Gorj, în cadrul unui simpozion care a reunit personalităţi marcante ale mediului nostru diplomatic şi cultural. O carte care, prin densitatea de idei originale şi de informaţii inedite confirmă, pentru a câta oară?, perenitatea adagiului  clasic “non multa sed multum”.

  Fără doar şi poate, piesa de rezistenţă a antologiei o reprezintă textul lui Vintilă R