La început, am fost curios doar dintr-o secretă, dar binevoitoare, invidie să văd filmul lui Adrian Cioroianu ”Un secol pentru România”, recent produs de TVR. Cândva (în 1997 şi în 2002) făcusem şi eu, dintr-o perspectivă militară, două filme documentare de propagandă proNATO destinate Occidentului. Nici acum nu ştiu câtă eficacitate au avut. Ştiu însă că, după ce-am văzut filmul decanului facultăţii de istorie a Universităţii bucureştene (acasă, liniştit, pe DVD), am avut un sentiment neaşteptat de reconfortant. Într-un moment în care eram departe de a fi prea entuziast sau optimist în legătură cu perspectivele imediate ale ţării mele, filmul lui Cioroianu mi-a indus, pe nesimţite, timp de 52 de minute, un strop de nădejde privind nebănuitele şi neştiutele (chiar de ei) şanse ale românilor.

Inevitabil m-am întrebat - de ce oare? Carisma, telegenia şi aplombul istoric al vorbitorului dau farmec discursului, dar nu-i înlocuiesc consistenţa. Decorul futurist al noii Biblioteci Universitare sau cel al aulei Academiei Române sunt relevante, la fel ca şi imaginile de arhivă, unele chiar mai puţin cunoscute, dar nu aici este secretul. Secretul este acela că Adrian Cioroianu a ales să nu facă propagandă, să nu demonstreze nimic, ci doar să spună simplu şi pe înţelesul tuturor povestea României din 1916 încoace, urmărind doar succesiunea priorităţilor naţionale ale românilor în tot acest timp, fie acestea alese de ei sau impuse de alţii. De aceea, filmul ”Un secol pentru România” (ca şi volumul lui Lucian Boia ”De ce este România altfel”) este credibil, convinge şi dă speranţă. Mai mult decât atât, filmul sintetizează şi descâlceşte un ghem de evenimente, personaje, conjuncturi şi implicaţii pe care manualele de istorie din liceu se străduiesc, adesea fără succes, să le lămurească.

Am cumpărat conştiincios CD-ul cu filmul la lansarea acestuia, ce a avut loc