Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal: Nici vize, nici licenţe

Publicat in Ceahlaul, vineri 8 martie 2013 ·

* Doar trei echipe din judeţ au drept de joc, în acest moment, în Cupa României Echipele din campionatele judeţului se „dezmorţesc” greu după această iarnă. În ciuda repetatelor apeluri ale conducerii AJF Neamţ de a se prezenta pentru obţinerea vizelor anuale, fără de care nu se permite accesul în competiţie, cei mai mulţi dintre reprezentanţii asociaţiilor şi cluburilor sportive … se mai gândesc. În acest moment, doar trei echipe au drept de joc- Bradul Borca, Voinţa Boteşti şi LPS I Piatra Neamţ- dintre cele programate în turul doi al Cupei României. Jocurile au loc pe 24 martie, dată la care se reia sezonul, urmând ca peste o săptămână să reînceapă şi campionatele Ligilor 4 şi 5. Şi-au mai obţinut deja vizele Zorile Urecheni şi LPS II Piatra Neamţ. Cele mai conştiincioase echipe sunt, aşadar, din Liga a V-a. Din eşalonul superior, nu s-a prezentat nici o grupare, deşi toate încep sezonul în Cupă. „Dacă vor continua să vină în acelaşi ritm, de 5 echipe pe săptămână, terminăm campionatul până îşi obţin toate vizele”, a declarat secretarul Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Jean Bratu. „Din nou, adresăm reprezentanţilor echipelor rugămintea de a se grăbi şi a nu mai amâna această problemă pentru ultimul moment”. Unele echipe ignoră şi avertismentul dat celor care se ocupă de pregătirea lor. Mulţi nu vor mai sta pe bancă, pentru că nu îndeplinesc nici măcar condiţiile minime. Deşi li se creează cadrul pentru a se pregăti şi obţine prima categorie de instruire, licenţa C, reprezentanţii echipelor nu participă la astfel de acţiuni, organizate de AJF. „La primul lectorat din 2013, au venit 6 instructori, deşi ar fi trebuit să fie prezenţi 36”, a precizat preşedintele Comisiei Tehnice a AJF, Vasile Vamanu. Aşa s-au umplut cele două campionate ale judeţului de „maseuri”, calitate de care se folosesc instructorii sau antrenorii fără licenţe pentru a putea sta pe bancă la meciur

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 59 minute
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Barem Bacalaureat 2024. Ce vor puncta profesorii când vor corecta lucrările la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum 14 minute
Subiectele şi baremele la Limba şi Literatura Română au fost publicate de către Ministerul Educaţiei pe edu.ro. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre.

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 2 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum o ora
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 2 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 59 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Horoscop 2 iulie 2024. BALANȚELE se concentrează asupra vieții personale

Gandul acum 19 minute
Ziua va fi calmă și liniștită. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de marți, 2 iulie 2024. Berbec Ești un adevărat maestru al seducției. De ceva timp, reușești să atragi o serie de persoane. Se pare că nimeni nu poate rezista farmecelor tale. Da

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°