Proiectul rezumă şi explicitează intenţiile autorului, transpunându-le în registrul discursiv, pe cât posibil non-echivoc, al cuvintelor.

Pare tot mai evident astăzi că unul dintre criteriile ce diferenţiază generaţiile de artişti, dar şi evoluţiile individuale ale acestora vizează felul în care este asumată ideea de „proiect”. Pus de unii sub semnele aroganţelor conceptuale postmoderne şi cosmetizărilor teoretice de faţadă, acceptat de alţii ca indispensabil şi util, „proiectul” îi separă pe artiştii (nu puţini) ce se expun la întâmplare, fără o motivaţie clară şi coerentă, de cei care preferă ordinea premeditată a înfăţişărilor publice. Pot fi sintetizate avantajele etalării de proiect? În principiu, acesta atenuează improvizaţia, limpezeşte ideea de ansamblu, favorizând critica şi interpretarea. Proiectul rezumă şi explicitează intenţiile autorului, transpunându-le în registrul discursiv, pe cât posibil non-echivoc, al cuvintelor. Statement-ul scris în prealabil de artist şi livrat cu anticipaţie publicului devine piesa textuală decisivă, menită a elucida semnificaţiile, oferind totodată indiciile conceptuale şi metodologice necesare optimei receptări a mesajului.

Precizările de mai sus îmi dau ocazia să evoc cel mai proaspăt exemplu de proiect-bine-făcut, cel al Deliei Andrieş - absolventă aUniversităţii de Arte ieşene şi doctorandă a celei similare din Bucureşti. Intitulat Visual Silence/ Portaits of Absence(Tăcere vizuală/ Portrete ale absenţei), acesta a fost inaugurat zilele trecute la noua galerie „Theodor Pallady”, de pe Strada Lăpuşneanu.

Pentru a evita să intre în capcana unui concept care invocă tăcerea, artista argumentează în textul său motivaţional inadecvarea pe care trebuie să o depăşescă: „Statementul meu rezidă în faptul că un artist nu ar trebui să aibă un statement, cu excepţia creaţiei lui, care ar fi menită să-i legitimez