125 de ani
În vălmăşagul de evenimente şi festivităţi mai mult sau mai puţin de băgat în seamă, dar foarte „promovate” din motive mai ales politice, o aniversare riscă, cel puţin până în momentul de faţă, să tracă neobservată: împlinirea a 125 de ani de la inaugurarea Ateneului Român, adevărată emblemă, simbol nu numai a Bucureştilor, ci chiar a ţării. De la inaugurarea sa au fost construite în Capitală o serie de edificii, dar nici unul nu a putut să „concureze” cu Ateneul, atât în ceea ce priveşte valoarea sa arhitectonică, cât şi rolul său în viaţa artistică şi culturală a ţării.
De aceea ne-am hotărât să nu lăsăm să treacă neobservată, cel puţin pentru cititorii acestei rubrici, data de 14 februarie 1888, când a avut inaugurarea Ateneului Român.
“ Un palat al ştiinţelor şi artelor”
Construcţia acestui edificiu a fost pregătită de activitatea societăţii „Ateneul Român”, fondată la Iaşi, dar afirmată la Bucureşti, destinată, aşa cum arăta Constantin Esarcu, să activeze “pentru popor şi repet pentru popor”, mai ales prin susţinerea de conferinţe, prima fiind ţinută în 1865. Esarcu (1836-1898) studiase în Franţa unde obţinuse titlul de doctor în medicină şi licenţiat în ştiinţe naturale. A activat ca profesor la catedra de zoologie şi botanică la Universitatea din Bucureşti. Desfăşurând o amplă activitate culturală, în 1884, a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Fără îndoială că ideea ridicării unei construcţii reprezentative s-a născut în această societate, al cărui nume l-a şi preluat, iar unul din promotorii săi a fost acelaşi Constantin Esarcu, care afirma că trebuie “Să avem ambiţia de a construi în Bucureşti un palat al ştiinţelor şi artelor în care să putem primi cu mândrie celebrităţile ce ne vor vizita sau (pe care) le vom chema în ţara noastră”. Ceea ce s-a întâmplat, ideea şi realizarea sa fiind sprijinite
