Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Iliescu: Revizuirea Constituţiei trebuie realizată prin antrenarea inteligenţelor, nu prin directivele unora

Publicat in Antena 3, sâmbătă 9 martie 2013 ·

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, sâmbătă, că procesul de revizuire a Constituţiei trebuie realizat prin antrenarea"'inteligenţelor" şi nu prin idei preconcepute sau directive din partea unei anumite persoane, militând însă pentru menţinerea bicameralismului parlamentar.

Iliescu a fost întrebat cum vede posibil procesul de revizuire a legii fundamentale, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu militează pentru o serie de prevederi aflate în dezacord cu USL.

"Cea mai bună soluţie trebuie să rezulte dintr-o abordare fundamentală, se crează o comisie parlamentară, sunt invitaţi oameni care ştiu carte din acest punct de vedere, să gândească, să elaboreze, să o supună unei dezbateri publice, ce anume perfecţionări pot şi trebuiesc aduse Constituţiei. Aceasta este calea, nu cu idei preconcepute şi cu stabilirea de către cineva care să reperul 'asta faceţi şi mergeţi la referendum şi aprobaţi' . Discutăm şi antrenăm toate inteligenţele oamenilor care ştiu carte şi care ştiu despre ce e vorba", a susţinut fostul preşedinte al României.

În ceea ce priveşte sistemul bicameral sau unicameral parlamentar pentru care ar trebui să se opteze, Iliescu a susţinut că această discuţie a avut loc deja în 1990.

"Numai ţările foarte mici au parlamente unicamerale, noi suntem a şaptea ţară ca populaţie între membrele UE. Peste jumătate din ţările membre au parlamente bicamerale, avem şi noi o tradiţie istorică şi avem deja o realitatea consacrată în aceşti 20 de ani, de ce să trecem de la bicameralism la monocameralism? Nu este raţiune", a apreciat Iliescu.

De asemenea, în ceea ce priveşte procesul de regionalizare şi stabilirea capitalelor de regiune, Iliescu a spus că trebuie avută în vedere miza reală.

"Orgolii, interese, fiecare crede că dacă are poziţie de capitală într-o regiun

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 5 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum o ora
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum o ora
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 3 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Ungaria spune că a găsit o soluţie pentru plata gazelor ruseşti fără a încălca sancţiunile americane

HotNews acum o ora
Ungaria a găsit o soluţie care îi va permite să plătească pentru gazele ruseşti livrate prin conducta Turkstream din Bulgaria fără a încălca sancţiunile americane, a anunţat vineri ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, fără a da de

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum o ora
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 4 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 5 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 4 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/5°
sâm.

-1°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°