Din ce în ce mai multe mame îşi abandonează copiii, de cele mai multe ori la naştere. Astfel, anul trecut, aproape 1.500 de micuţi au fost lăsaţi
în maternităţi sau spitale, potrivit Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Potrivit ministerului, în perioada ianuarie - decembrie 2012 au fost abandonaţi 1.474 de copii, mai mulţi decât în anii trecuţi. 2010 a fost anul în care mai puţine mame şi-au abandonat pruncii. Iar de atunci cifrele sunt în creştere.
Cei mai mulţi copii sunt abandonaţi imediat după naştere, chiar în maternitate, arată datele oficiale.Doar în 2012, peste 900 de bebeluşi au avut această soartă. Restul au fost părăsiţi fie în secţiile de pediatrie, fie pe holurile spitalelor.
Autorităţile nu pot, însă, duce grija tutoror, motiv pentru care o treime din copiii abandonaţi s-au întors în familie.