Conform FBI-ului, ecoterorismul “este uzul sau ameninţarea cu uzul de violenţă, de natură infracţională, săvârşit împotriva unor victime inocente ori proprietăţi, de către o grupare subnaţională cu orientare ecologică, pentru raţiuni privind politica de mediu, adesea vizând un public aflat dincolo de ţinta directă, acţiunea având un caracter simbolic”.

Prin această definiţie, FBI-ul, alături de establishment, îndeamnă “boborul” să meargă conştiincios la serviciu şi, în caz de necesitate să strângă cureaua fără crâcnire, indiferent de ce i se întâmplă. Asta, în vreme ce  nişte nişte “băieţi deştepţi”, care nu îşi strâng niciodată cureaua, strâng un laţ nevăzut în jurul oamenilor şi necuvântătoarelor, confiscându-le cu acte în regulă aerul, apa, sursele de hrană, teritoriul, viaţa; dovedindu-se ei înşişi adevăraţi ecoterorişti cu manşete albe, lacomi de morţi violente şi de arginţi.  Cu mult timp înainte, Oscar Wilde îi diagnosticase însă printr-un aparent paradox : ”Există nişte oameni mult mai preocupaţi de bani decât cei săraci: aceştia sunt cei bogaţi”.

În iunie 2006, un tânăr ursuleţ provenind din nordul Italiei s-a pus pe hoinăreală europeană. Cunoscut şi botezat Bruno, umblăreţul a luat-o spre nord,  pripăşindu-se  în Bavaria, unde a păgubit  “locomotiva UE” de o oaie, de  câteva gâşte, ba chiar şi de un hamster. Cum era mare la talpă, a stricat până şi gazonul unei piscine. Fiind prima apariţie a unui urs in regiune, dupa 170 de ani de la stârpirea speciei în Germania, comunitatea ar fi trebuit să se bucure. Nu a făcut-o. Drept care, prin lunetă, un prost fălos, gătit după catalogul Frankonia şi prevăzut cu autorizaţie, a tras nemţeşte un glonţ de mare calibru în “fiara” care tocmai păştea.Căci, se ştie, cel mai adesea ursul paşte.

În noiembrie 2009,  “ţara cantoanelor” era cutremurată de vestea că vreo zece lupi , pendulând cu