Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Baniciu şi „Ioji” Kappl, doi exilaţii din Phoenix, vor reface atmosfera anilor '70

Publicat in Adevarul, duminică 10 martie 2013 ·

Foştii colegi din Phoenix, care au fost daţi afară de Nicu Covaci, vor susţine un concert "unplugged" în clubul Snake Coffe & Lounge, din Timişoara

Proiectul Baniciu&Kappl reuneşte doi prieteni, care vor să pună umărul la renaşterea unui spirit născut în anii 70.

O primă colaborare a avut loc în 2008, în cadrul concertului „Baniciu şi prietenii”, de la Sala Palatului din Bucureşti, unde cei doi au lansat o piesă nouă, intitulată „Pe Argeş în jos”. Compoziţia îi aparţine lui „Ioji” Kappl, pe un text folcloric cules de Vasile Alexandri.

Mircea Banici şi Jozsef „Ioji” Kappl, două legende ale folk-rockului românesc, vor cânta din nou pe aceaşi scenă. Pentru început, ex-Phoenixii vor susţine, marţi, 12 martie, un concert în clubul Snake Coffe&Lounge din Timişoara.

Evenimentul va începe de la ora 22.00, iar biletele costă 25 de lei. Va fi un recital în care Mircea Baniciu îl va avea invitat pe Kappl, cu care a mai cântat la Timişoara şi în 2009, cât şi pe Teo Boar şi Vlay Cnejevici.

„Timişoara a fost şi va rămâne oraşul meu de suflet, aşa că de câte ori am posibilitatea de a reveni, o fac cu toată bucuria mea de timişorean. La Snake voi avea sentimentul plăcut de a-mi revedea fanii, prietenii într-o atmosferă bună, în care îl voi avea invitat pe colegul meu din Phoenix, Ioji Kappl, o ocazie nemaipomenită de a readuce ceva din amosfera anilor care au fost“, a spus Mircea Baniciu.

După concertul de la Timişoara, Banici şi Kappl vor pleca la Bucureşti, unde vor avea două apariţii la Antena 1 şi ProTV, iar pe 14 martie vor cânta la Hard Rock Café.

Basistul Jozsef Kappl, care trăieşte în Germania, a avut după Phoenix o perioada bună din punct de vedere muzical. Acesta are două proiecte muzicale: Farfarello şi Baniciu & Kappl. Ultima prezenţă al lui Kappl la Timişoara a fost festivalul PL

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah. Se afla în fruntea teroriştilor din 1992

Mediafax acum 27 minute
Unul dintre membrii fondatori ai grupării formate în urmă cu patru decenii cu ajutorul Iranului, Nasrallah a urcat la conducerea Hezbollah în 1992, conform CNN. El l-a înlocuit pe predecesorul şi mentorul său, Abbas Musawi, în funcţia de secretar ge

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum 45 minute
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum o ora
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile, un ceas de 15.000 de euro, 12.700 de euro în numerar, două seifuri cu pistoale de colecţie şi un set de chei de la reşedinţa ambasadorului, furate

News.ro acum o ora
Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost spartă în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Parchetul din Nanterre, iar un computer care conţinea date sensibile a ”dispărut”, potrivit unei surse din cadrul poliţie

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum o ora
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum o ora
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°