Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regret, Luminița Anghel!

Publicat in Jurnalul, duminică 10 martie 2013 ·

Finala românească a Eurovision de anul acesta este încă un argument în favoarea renunțării participării TVR în această competiție pseudo-muzicală.

Harakiri-ul simbolic este o tradiție românească, dacă putem să ne facem de rahat într-o situație cu impact internațional, nu ratăm prilejul. Trimitem la Malmö o piesă care, doar printr-un accident va urca între primele 20 în clasamentul final, când aveam prilejul să ne batem pentru locul 2, cu Unique. Spun locul 2, pentru că, se știe, Eurovision nu este atât un concurs muzical, cât unul de cumetrii geopolitice. România e izolată în Europa și nu poate câștiga competiția, indiferent de calitatea piesei cu care concurează. Dacă este o melodie bunicică, așa cum a fost cazul în 2005, poate spera la podium. Anul acesta ar fi fost mai greu, oricum, fiindcă imaginea noastră în Europa, și așa șifonată, este, cred, la un minim istoric.

It’s my life, interpretată de Cezar, a fost aleasa publicului. Dacă televotingul a fost corect, atunci nu-mi rămâne decât să mă înclin: de gustibus non este dispudandum, mai ales că, până și colegul Mihai Gâdea s-a bucurat așa de tare la aflarea rezultatului! :)

Problema este, însă, votul juriului: o RUȘINE!!! Să nu generalizez: unul dintre membrii juriului este o rușine. Am aflat că îl cheamă Ștefan Năftănăilă și lucrează la Radio România. După mine, de luni ar trebui să fie șomer. Vorba lui Mircea Badea: ieși afară! Nu s-a mulțumit să-și promoveze piesa favorită, acordându-i punctajul maxim, ci a SUBMINAT piesa „Unique”, căreia nu i-a acordat NICIUN punct. Precizare pentru cei nefamiliarizați cu sistemul de vot: în finală participă 12 piese. Fiecare membru al juriului notează zece dintre piese cu puncte de la 1 la 8, apoi 10 (pentru a doua favorită) și 12 (pentru locul întâi). Patru membri ai juriului (inclusiv președintele) i-au dat lui „Unique” 12 puncte, un m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum o ora
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 50 minute
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 58 minute
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Accident cu șapte autovehicule pe DN1, în apropiere de Ploiești FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident în care au fost implicate mai multe autovehicule a avut loc luni după-amiază, 20 mai, pe drumul naţional DN 1, la Bărcăneşti, traficul fiind blocat şi deviat pe sensul către Bucureşti. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) P

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°