Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România: temele nefăcute după intrarea în UE au declanşat colapsul economic

Publicat in Capital, duminică 10 martie 2013 ·

România este una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană: peste 4,5 milioane de persoane, adică a cincea parte din populaţie, trăiesc sub pragul sărăciei, semnalează duminică Deutsche Wirtschafts Nachrichten, pe fondul avertismentelor ministrului german de interne, Hans-Peter Friedrich, asupra valului de săraci care ar putea ajunge în Germania, din România şi Bulgaria.

Cele două ţări au fost greu lovite de criza economică, iar în România, nemulţumirea populaţiei creşte, întrucât este aplicat şi un program dur de austeritate - deşi UE susţine că nu ar exista probleme. Pentru tinerii români, viitorul arată sumbru, astfel că mulţi îşi îndreaptă privirile către vest.

Încă de la începutul anilor 2000, România tocmai ieşea din recesiune: se consuma mult şi existau investiţii, astfel că a crescut PIB-ul ţării, iar în 2007, România şi Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană. Dezvoltarea unei clase medii sau lupta împotriva sărăciei extinse au rămas însă teme nefăcute în perioada de prosperitate în România, iar acum, corupţia şi birocraţia sunt la ordinea zilei - cu urmări fatale, comentează publicaţia menţionată.

Criza economică globală a lovit puternic această ţară: în 2008, PIB-ul ţării a scăzut cu peste 7 procente, iar Bucureştiul s-a văzut nevoit să împrumute 20 de miliarde de euro de la FMI, UE şi Banca Mondială, aminteşte sursa citată. Pentru acest credit, România a trebuit să pună în aplicare un program dur de economisire: a crescut TVA şi au fost reduse salariile în sistemul public, cu 25%. În cele din urmă, măsurile dure de austeritate au scos populaţia în stradă, iar în ianuarie 2012 au avut loc proteste masive şi confruntări cu poliţia. Drept urmare, guvernul premierului Emil Boc şi-a dat demisia, la presiunea populaţiei. În lunile din urmă, Victor Ponta, premierul României din mai 2012, a ieşit în evidenţ

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum o ora
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 31 minute
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Astăzi are loc proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

Botosani News acum 49 minute
Absolvenții de gimnaziu vor susține astăzi proba scrisă la Matematică în cadrul Evaluării Naționale. La nivelul județului Botoșani sunt peste 3.600 de elevi care susțin examenul. Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 3 iulie 2024. Comunicarea r

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 2 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

LIVE TEXT. Evaluare Națională 2024. Subiectele la matematică, baremul și rezolvarea lor

Adevarul acum 2 ore
Examenul de Evaluare Națională 2024 continuă astăzi cu proba la Matematică. Află tot ce te interesează despre subiectele care au picat, baremul de corectare și rezolvarea exercițiilor. Tot aici te vom ține la curent cu modul în care se desfășoară ex

Vremea

București
acum

24°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

22°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°