Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O fată de 15 ani a fost înjunghiată de fostul prieten. Acesta a fost arestat preventiv

Publicat in Antena 3, duminică 10 martie 2013 ·

O fată de 15 ani, din localitatea ialomiţeană Traian, a fost internată în spital, după ce a fost înjunghiată cu un cuţit de mai multe ori de fostul său prieten, acesta fiind arestat preventiv sub acuzaţia de tentativă de omor, conform Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, din primele date ale anchetatorilor reiese că altercaţia dintre cei doi a fost generată de faptul că fata ar fi vrut să pună capăt relaţiei dintre ea şi agresorul de 19 ani.

Furios, tânărul a intrat în bucătărie, a luat un cuţit, după care şi-a înjunghiat de mai multe ori prietena, lăsând-o într-o baltă de sânge. Tânăra a fost găsită de unchiul agresorului, care a sunat la 112.

Fata a fost transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, medicii fiind nevoiţi să-i scoată rinichiul drept, grav afectat.

"S-a reţinut în sarcina inculpatului că (...) a aplicat victimei, în vârstă de 15 ani, fosta sa concubină, mai multe lovituri de cuţit în zona abdominală, producându-i leziuni ce necesită 50-55 de zile de îngrijiri medicale", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

Procurorii au dispus iniţial reţinerea tânărului, iar, duminică, magistraţii Tribunalului Ialomiţa au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele acestuia, pentru tentativă de omor.

Suspectul de 19 ani a fost dus în arestul IPJ Ialomiţa.

O fată de 15 ani, din localitatea ialomiţeană Traian, a fost internată în spital, după ce a fost înjunghiată cu un cuţit de mai multe ori de fostul său prieten, acesta fiind arestat preventiv sub acuzaţia de tentativă de omor, conform Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, din primele date ale anchetatorilor reiese că altercaţia dintre cei doi a fost gen

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un român a murit și doi au fost răniți, în Congo. Avertismentul MAE

Ziare.com acum 31 minute
Ministerul de Externe a anunțat duminică, 16 iunie, că un cetățean român a murit şi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 3 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum o ora
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Români BLOCAȚI de 10 ore pe aeroportul din Antalya. 170 de persoane așteaptă să plece: „Nu știm ce urmează să se întâmple cu noi”

Gandul acum 29 minute
170 de români se află într-o situație dificilă pe aeroportul din Antalya, Turcia, după ce au fost debarcați din avion în urma unei așteptări prelungite. Incidentul a început în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-a prelungit până duminică dimineață,

O femeie din SUA a stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o. Cine a fost, de fapt, ucigașul

Ziare.com acum o ora
O femeie din Missouri, SUA, care a fost închisă mai mult de 40 de ani pentru crimă, a fost declarată nevinovată după ce un judecător a găsit dovezi clare că ea nu este vinovată de crima respectivă, relatează The Guardian. Sandra „Sandy” Hemme, în vâ

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 11 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

SUA au doborât radare Houthi care permiteau grupării să ţintească nave comerciale. Lovitură pentru rebelii susținuți de Iran

Ziare.com acum 3 ore
Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a anunțat că armata SUA a lansat cu succes atacuri, la sfârşitul acestei săptămâni, asupra radarelor Houthi care ajută gruparea sprijinită de Iran în atacurile constante asupra navelor din Ma

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum 4 ore
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°