Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Marghita a murit, sâmbătă seară, după ce a fost înjunghiat de soţia sa. "Bărbatului i-au fost secţionate vasele principale ale gâtului şi a murit în doar câteva minute prin hemoragie masivă. Echipaje de la Ambulanţa Marghita şi de la SMURD au încercat să-l resusciteze, dar fără nicio şansă", a precizat duminică, pentru BIHOREANUL, dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Practic, marghitanul nu a mai avut nicio şansă la supravieţuire.
Din primele cercetări ale procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care au deschis o anchetă, cei doi soţi, care au etnie romă, au băut împreună, când la un moment dat soţia s-a năpustit asupra bărbatului ei, înfigându-i cuţitul în torace şi în gât.
"Femeia e internată la Spitalul de Neuropsihiatrie, provizoriu, pentru că, având în vedere comportamentul, avem suspiciuni cu privire la discernământul ei. Se pare că suferă de boli psihice. I-a aplicat victimei două lovit cu cuţitul, una în zona carotidei, iar asta a dus la deces, a fost concluzia medicilor legişti", a declarat prim-procurorul Parchetului Bihor, Vasile Popa.
În zilele următoare, femeia va fi supusă unei expertize psihiatrice, care va stabili dacă a avut sau nu discernământ la momentul comiterii faptei.
Un bărbat în vârstă de 39 de ani din Marghita a murit, sâmbătă seară, după ce a fost înjunghiat de soţia sa. "Bărbatului i-au fost secţionate vasele principale ale gâtului şi a murit în doar câteva minute prin hemoragie masivă. Echipaje de la Ambulanţa Marghita şi de la SMURD au încercat să-l resusciteze, dar fără nicio şansă", a precizat duminică, pentru BIHOREANUL, dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Practic, marghitanul nu a mai avut nicio şansă la supravieţuire.
Din primele cercetări ale procurorilor Parchetu