Echipa de futsal Progresul Focşani a pierdut dramatic, 3-4 (1-0) partida disputată aseară pe teren propriu împotriva harghitenilor de la ACS Od. Secuiesc, meci care a contat pentru etapa a XVII-a a Ligii I. Meciul a fost interzis cardiacilor şi a fost pierdut de echipa de pe Milcov pe fondul unei evoluţii modeste. După câteva ocazii mari de gol irosite în primul act, Progresul a deschis scorul cu 52 de secunde înainte de pauză, prin Ilaş. Oaspeţii au egalat în repriza a doua (22), dar acelaşi Ilaş şi-a adus echipa în avantaj (35). După o bară a harghitenilor, Chivu a punctat pentru 3-1 (37), iar meciul se îndrepta spre o victorie a echipei de pe Milcov. Ultimele 68 de secunde au fost nerecomandate cardiacilor. După ce au scos portarul şi au introdus un jucător de câmp în atac, harghitenii au reuşit imposibilul, au avut două bări în aceeaşi fază şi au câştigat, profitând de greşelile colective ale unor jucători de la Progresul. Au fost trei goluri marcate în ultimele 68 de secunde, ultima reuşită venind cu 14 secunde înainte de final. Progresul (antrenori Petrache Gurguiatu şi Elvis Ilaş) a evoluat cu: Borş, Chivu, Ilaş, Stanciu, S. Sava, Dumitriu, S. Popa, Alexandrescu. În urma acestui rezultat, Progresul Foşani a picat pe locul 6. Luni, 18 martie, Progresul va evolua pe terenul Clujanei Cluj Napoca (ora 16.30). La se-diul Federaţiei Române de Fotbal a avut loc vineri tragerea la sorţi a partidelor din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României. Din păcate, Progresul Focşani a avut ghinion la tragerea la sorţi, urmând să evolueze pe terenul formaţiei Spicom Sf. Gheorghe. Jocul este programat pe 10 aprilie.
Rezultatele etapei a XVII-a:
CS United Galaţi - CFF Clujana Cluj 6-4,
ACS Smart Ionescu Bucureşti - CS Dava Deva 13-2,
FC Progresul Focşani - ACS Odorheiu Secuiesc 3-4.
Partida CS Inter Teliu Braşov - CS City’us Târgu Mureş s-a d