Dintre cele două mari şcoli de pictură modernă românească, probabil că cea dobrogeană (Constanţa, Mangalia, Balcic) este cea mai cunoscută. Însă şcoala dobrogeană şi-a corespondenţa de Nord, prin centrul de la Baia Mare, unde artişti din cercul munchenez al lui Hollosy (originar din Maramureş) au practict pictura în aer liber, începând cu anul 1896. Iar lucrările acestora încep să se bucure de atenţia deplin meritată a colecţionarilor şi pasionaţilor de artă din România.
Pictură, nu politică
“Elevul trebuie să devină un adept fanatic al naturii”, aşa sună crezul generic al şcolii de pictură în aer liber care s-a dezvoltat la începutul secolului trecut la Baia Mare. Fără ideologii complicate şi teorii despre actul artistic, “băimărenii” s-au îndeletnicit mai mult cu stăpânirea practică a tehnicilor picturii în aer liber, o constantă a activităţii artiştilor din colonia care şi-a desfăşurat activitatea între anii 1890-1937. Din punct de vedere stilistic, artiştii grupului au evoluat de la un naturalism suav de inspiraţie muncheneză, până la cele mai noi curente artistice ale vremii (plein-air relist, impresionism, fauvism sau cubism). Deşi amplasată geografic într-o zonă dificilă, Baia Mare era la vremea înfiinţării şcolii parte a Imperiului Austro-Ungar, colonia n-a avut valenţe naţionaliste sau etnice, fiind interesată în primul rând de imaginea pictată în natură şi având un puternic caracter internaţional. Drept dovadă, aici au fost găzduiţi atât pictori maghiari (Simon Hollosy, Nandor Deak, Oszkar Nagy, Tibor Erno, Şandor Ziffer), cât şi pictori români (Octavian Angheluţă, Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Ştefan Barabaş, etc) dar şi polonezi (Konrad Krzyzanovsky, Sebastien Shakirov) sau germani (Samuel Mutzner, Jakob Nussbaum).
Succes comercial
Şcoala de la Baia Mare a avut o anvergură care a depăşit graniţele Ro
