Sondajul INSCOP Research pentru Adevărul. Datele publicate ieri în ziar. Încrederea în instituţii. Pe locul 2 din coada clasamentului, evident, parlamentul. Încredere 33%. Deasupra, deci tot în coadă că e tot parlament, dar deasupra totuşi, parlamentul european: încredere 38%. O distanţă nu chiar de ignorat între ele. Singura diferenţă dintre cele două este însă că despre parlamentul european se ştiu mult mai puţine lucruri decât despre cel naţional. Nu mai spunem că ăsta de la Bucureşti de abia a fost ales! Deci în cazul parlamentelor, necunoaşterea nu dăunează încrederii. Dimpotrivă. Ieri, în cadrul proiectului Adevărul despre România, Adevărul a publicat secţiunea referitoare la încrederea în instituţii. Remus Ştefureac, colegul meu de la INSCOP, deja a comentat datele pe prezenta platformă de bloguri (aici). Contribui şi eu la discuţie cu un comentariu-inventar privind modul în care o veritabilă vulgata sociologică tinde să explice fenomenul încrederii în instituţii. Încrederea în instituţii este măsurată încă de la începuturile democraţiei româneşti postdecembriste. Avem serii interminabile de date produse de diferite institute în ultimii peste 20 de ani. Ele măsoară încrederea în instituţiile cele mai importante prin întrebări simple, bazate pe un tipar de enumerare, mai mult decât asemănătoare şi, prin urmare, comparabile de la sondaj la sondaj. Pe scurt, în toată această perioadă, constatăm un lucru: respondentul român preferă instituţiile a căror structură nu o controlează instituţiilor ai căror membri îi votează. Până la urmă, nicio problemă. Doar că instituţiile pe care le alegi sunt cele tipice democraţiilor. Nici măcar faptul că instituţiile „de forţă” sunt apreciate sau cele mai apreciate nu este neapărat problema. Problema este prăpastia prea mare dintre încrederea în institu