Un salontan în vârstă de 33 de ani a fost trimis în judecată, pentru trafic de persoane, trafic de minori şi trafic de droguri de risc, după ce a dus la "produs" în Franţa trei tinere, cărora le-a promis că le duce să lucreze ca menajere.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Poliţia Bihor, salontanul este suspectat că le-a racolat pe cele trei tinere în perioada august 2011 - ianuarie 2013, prominţându-le că le oferă un loc de muncă constând în menaj la domiciliul unor familii din Paris.
"Odată ajunse în Paris, victimele erau agresate, ameninţate şi exploatate sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei în folosul suspectului. Pentru a le putea manipula, suspectul îşi seducea victimele, promiţându-le căsătoria, iar ulterior, folosea împotriva acestora violenţe extreme, obligându-le inclusiv să consume ţigări cu substanţe interzise, respectiv cannabis", arată comunicatul.
Salontanul a fost dovedit într-o amplă anchetă a poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea şi în colaborare cu Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi cu autorităţile judiciare franceze.
"În urma probatoriului administrat în cauză, prin rechizitoriul întocmit la 4 martie., procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a suspectului în stare de arest preventiv, sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, vătămare corporală, cumpărarea şi deţinerea de droguri de risc fără drept, introducerea în ţară de droguri de risc fără drept şi deţinerea de droguri de risc în vederea consumului propriu", mai arată comunicatul Poliţiei.
Dacă va fi găsit vinovat, salontanul riscă închisoarea între 7 şi 18 a