260 de kilograme de macrou macrou infestat cu parazitul Anisakis au apucat să fie vândute în Timiş, până la declanşarea alertei alimentare. Specialiştii sanitar-veterinari spun că nu sunt motive ca populaţia să se impacinanteze.
Virusul nu prezintă un pericol
Până la declanşarea alertei alimentare, întreaga cantitate de peşte infestat distribuită în Timiş a fost vândută. Este vorba despre 260 de kilograme de macrou.„Din 60 de tone câte au intrat în România, din lotul respectiv noi am primit 260 de kilograme, care în momentul primirii alertei deja era comercializat. În momentul în care am primit alerta, la 1 martie am trimis inspectorii în unităţile respective pentru că am ştiut exact unde au fost comercializate. Unităţile respective care le aveau, este vorba despre patru unităţi comerciale din judeţ, vânduseră deja peştele înainte cu câteva zile probabil. Aşa că nu s-a mai găsit din lotul respectiv niciun peşte”, spune Adrian Pop, directorul Direcţiei Sanitar Venerinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş.
La nivel naţional, au apucat să fie retrase de la vânzare 80.432 de kilograme de macrou din lotul contaminat. Peştele, importat din Insulele Feroe, a fost livrat în România prin intermediul unei firme din Oradea care, la rândul ei, l-a vândut mai departe altor clienţi din Hunedoara, Timiş, Arad, Sălaj, Maramureş, Dolj şi Cluj.
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş a primit alerta legată la începutul lunii martie.
Totul a pornit atunci când în magazinele din Hunedoara a fost descoperit acest peşte congelat infestat Anisakis.
Se pare, însă, că larvele parazitului mor dacă sunt expuse unei temperaturi sub minus 10 de grade Celsius, timp de 24 de ore. “În România, peştele oceanic pe care îl cumpărăm este congelat, altfel cum să-l transporte? La minus 13, minus 14 grade Ce