Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul şef al Poliţiei Suceava, Nicuşor Todiruţ, audiat la DNA

Publicat in Adevarul, luni 11 martie 2013 ·

Fostul şef al Poliţiei Judeţene Suceava Ioan Nicuşor Todiruţ, actual şef al Poliţiei Călăraşi, a fost audiat, luni, la DNA Suceava, în dosarul privind achiziţionarea, în 2006, a clădirii în care funcţionează acum Poliţia Municipală Suceava şi pentru care s-ar fi plătit un preţ de câteva ori mai mare, informează Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ a venit la sediul DNA Suceava însoţit de avocat şi a răspuns întrebărilor procurorilor în dosarul în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Clădirea respectivă, fost sediu administrativ al fabricii de tricotaje Zimbru, a fost achiziţionată de Poliţia Judeţeană Suceava în 2006 de la o firmă suceveană, cu suma de 11,6 milioane de lei, în condiţiile în care aceasta fusese evaluată în acelaşi an la 4 milioane de lei.

În acest caz, pe lângă fostul şef al IPJ Suceava Ioan Nicuşor Todiruţ sunt cercetaţi şi şeful serviciului de logistică al Poliţiei Judeţene, comisar-şef Alexa Teodorovici şi proprietarul firmei care a vândut respectiva clădire, Costel Bujorean.

DNA Suceava a deschis un dosar în acest caz din anul 2009 şi a început cercetările pentru abuz în serviciu faţă de Ioan Nicuşor Todiruţ.

În mai 2012, comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ a fost mutat şef al Poliţiei Judeţene Călăraşi, în locul său fiind numit comisarul-şef Marcian Colman.

De asemenea, Todiruţ, care conduce în continuare Poliţia Judeţeană Călăraşi, este cercetat prealabil lupă ce, la începutul lunii ianuarie, inspectoratul condus de acesta a făcut obiectul unui control tematic dispus de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă.

Conform unor surse din Poliţie, o comisie formată din ofiţeri ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a stabilit că Ioan Nicuşor Todiruţ se face vinovat de management defectuos.

Potrivit surselor citate,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 42 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°