Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ordonanţa privind locuinţele RA-APPS intră în Guvern săptămâna viitoare

Publicat in Romania TV, luni 11 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că săptămâna viitoare va intra în Guvern ordonanţa privind locuinţele RA-APPS, arătând că în aceste vile vor sta doar miniştrii şi secretarii de stat care sunt din provincie, maximum trei luni, relatează Mediafax.

Întrebat cine va sta în aceste vile, Ponta a spus: "Miniştrii, secretarii de stat, doar maximum trei luni, cei care nu sunt din Bucureşti, timp în care trebuie să-şi găsească o locuinţă, toate celelalte încercăm să le valorificăm".

El a spus că cei care stau în aceste vile de protocol în acest moment au posibilitatea să le cumpere.

"Fie şi le vor cumpăra, dacă le cumpără altcineva, vor fi evacuaţi, dar pot să le cumpere. Pe mine mă interesează să le vindem şi să avem încasări", a adăugat Ponta.

Premierul Victor Ponta a anunţat, pe 4 martie, că în cursul lunii martie Guvernul intenţionează să reglementeze situaţia locuinţelor RA-APPS astfel încât de acestea să beneficieze doar miniştrii sau persoanele care beneficiază de o demnitate echivalentă, informează Mediafax.

Ponta a declarat că, în cursul acestei luni, ar urma să fie reglementat juridic statutul tuturor imobilelor aflate în proprietatea RA-APPS, respectiv al celor care au dreptul să ocupe locuinţe de protocol.

"Intenţia mea este foarte clară, să se reducă la miniştri şi la şefi de instituţii echivalente gradului de ministru. Modul de valorificare, practic scoaterea la vânzare a celorlalte imobile şi evident perioada de timp în care o persoană are dreptul să beneficieze (de locuinţă, n.r.). Propunerea va fi ca în maxim 30 de zile după ce nu mai ocupă funcţia de ministru sau echivalentă să existe obligaţia prevăzută clar de lege de eliberare a respectivului imobil", a explicat Ponta.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenid pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 58 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţi

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 2 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum 2 ore
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum 51 minute
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 22 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°