Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene, a avut astăzi o întâlnire cu Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), şi cu Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele BEI, se precizează într-un comunicat de presă.
"BEI este un partener strategic al României, care va acorda asistenţă instituţiilor implicate în gestionarea proiectelor mari de infrastructură prin alocarea unor experţi internationali care vor susţine eforturile noastre de simplificare şi eficientizare a sistemului de gestionare a fondurilor europene", a declarat Eugen Teodorovici.
Discuţiile au vizat utilizarea fondurilor europene de către ţara noastră şi măsurile strategice în curs de implementare în scopul accelerării absorbţiei finanţărilor alocate de Uniunea Europeană.
F. A. Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene, a avut astăzi o întâlnire cu Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), şi cu Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele BEI, se precizează într-un comunicat de presă.

F. A.