Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre majoritatea celor puţini sau de ce nu poate statul să-mi ceară să plătesc taxe şi impozite concomitent cu acceptarea politicienilor needucaţi fundamental, uman şi profesional!

Publicat in Ziarul Financiar, luni 11 martie 2013 ·

Deunăzi citeam în presă că 15% dintre români produc 50% din PIB. Astăzi (7 martie) preşe­dintele Băsescu spunea că majoritatea poli­tică nu este mai presus de Constituţie. Tot astăzi, preşedintele Senatului menţiona ideea de cantitate în procedura de generare a modifi­cărilor constituţionale.

Există o paradigmă cantitativă, universal aplicabilă atât în mediul economic, cât şi în cel politic sau social. Această paradigmă dă prioritate celor mulţi la număr şi ignoră cu desăvârşire pe cei puţini sau, altfel spus, au întâietate cei mulţi după număr în detrimentul celor care produc mult după calitate. Astfel se întâmplă şi când se dimensionează sistemul de impuneri, dar şi când se stabilesc alocaţiile bugetare, după cum în termeni cantitativi se gândeşte şi când se modifică Constituţia.

Dincolo de aceste raportări contabile, mai mult sau mai puţin exacte, rămâne o realitate vizibilă zi de zi, anume aceea a micşorării numărului actorilor care generează calitate pentru cei mulţi. Majoritatea cantitativă este din ce în ce mai greu de susţinut de majoritatea calitativă.

Dacă mie mi se cere să-mi pese de stat şi de cei mulţi, invocându-se efectul pozitiv al principiului solidarităţii pentru a mă „convinge“ să plătesc taxe şi impozite, aş vrea să prind ziua în care şi statului îi pasă de mine, ţine seama de nevoile mele, nu multe şi nici exagerate, întrucât şi eu am dreptul să-i fac opozabil efectul negativ al principiului solidarităţii, anume acela de a trata cu responsabilitate resursele pe care i le pun la dispoziţie.

Nimeni nu poate să-mi ceară şi să plătesc taxe şi impozite, dar şi să suport calitatea umană şi profesională precară care se manifestă în jurul statului, întrucât nu am niciun motiv după cum nu am nicio culpă pentru a trăi într-o astfel de situaţie. Nu plăteşte nimeni taxele şi impozitele pentru ca Băsescu, Antonescu sau Ponta să s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 40 minute
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum 42 minute
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Șeful Poliției Cluj, şeful Serviciului Rutier din instituţie şi doi poliţişti rutieri, reţinuţi de DNA

Ziare.com acum 2 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Mihai Rus, a fost reţinut luni, 17 iunie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în declaraţii, în dosarul în care luni au avut l

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 8 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

România, debut cu victorie la Euro-2024: Stanciu – Ce am trăit astăzi nu se mai poate repeta! E de neegalat!

News.ro acum 3 ore
Căpitanul echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu a deschis scorul în meciul cu Ucraina şi spune că nu este important cine marchează, atât vreme cât echipa câştigă. „Cred că după naşterea fetiţelor mele e cea mai fericită zi, atât din viaţa me

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°