Ion Mihai Pacepa este, fără îndoială, cel mai controversat ofiţer superior al fostei Securităţi, iar, după mai bine de 35 de ani, el rămâne în istorie drept cel mai înalt demnitar din blocul sovietic căruia i s-a acordat azil politic într-o ţară NATO.
Au curs râuri de cerneală pe marginea defectării lui Pacepa în 1978, fiecare autor venind cu propriul scenariu referitor la cauzele şi desfăşurarea acestui eveniment. Lipsa accesului extins la documente a lăsat suficient spaţiu pentru adevărate teorii ale conspiraţiei sau pentru diverse alegaţii în care Ion Mihai Pacepa este când un James Bond de pe Dâmboviţa, când un traficant demn de mafia siciliană. În ultimii ani, prin publicarea unor documente din arhiva CNSAS, au fost clarificate, într-o bună măsură, contextul, dispariţia, ancheta şi urmările fugii în Occident a celui mai apropiat consilier al cuplului Ceauşescu.
În 2006, fostul adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (DIE) a anunţat că este pe punctul de a finaliza o carte autobiografică „semnată de doi autori: generalul român care la 24 iulie 1978 a cerut azil politic la ambasada SUA din Bonn şi americanul de origine vest-europeană, care, la 28 iulie 1978, a coborât din uriaşul avion militar Hercules pe aeroportul prezidenţial de la Andrews Air Force Base, de lângă Washington“. Spre deosebire de viaţa sa în slujba Securităţii, perioada de după 1978 este partea de biografie a lui Pacepa cea mai puţin cunoscută.
După 1989, presa a scris despre el în cantități industriale, fiind publicate şi o serie de cărţi, îndeosebi de memorii, în care subiectul Pacepa este amplu tratat. În timp ce unii autori îl apreciază pentru anticomunismul său şi sunt convinşi de lovitura de graţie pe care i-a dat-o lui Nicolae Ceauşescu, alţii au vorbit despre faptul că Pacepa ar fi responsabil de moartea unor subordonaţi, înaint
