Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Sârbu, despre înscrierea lui Mihai Stănişoară în PNL: „Social-democraţii sunt «parţial» iritaţi. Nu ne putem implica în decizii interne ale PNL“

Publicat in Adevarul, marți 12 martie 2013 ·

Senatorul PSD Ilie sârbu a declarat marţi, la RFI, că social-democraţii sunt iritaţi „parţial“ de înscrierea fostului lider PDL, Mihai Stănişoară, în PNL

Întrebat dacă există o iritare la PSD faţă de intrarea lui Mihai Stănişoară în PNL, Ilie Sârbu a răspuns: "Parţial, parţial. Unii dintre colegi pe bună dreptate sunt nemulţumiţi că acum lideri importanţi din PDL îşi caută loc, fiind noi la putere, în Partidul Naţional Liberal. PSD-ul a luat această decizie şi o respectă, chiar dacă pe alocuri, să spunem, în ţară, nu putem controla chiar toată situaţia, dar măcar la nivel central, când e vorba de lideri importanţi, am respectat această decizie de a nu le da şansa să fie mereu la putere“, a afirmat Ilie Sârbu la RFI.

Senatorul spune că nu este corect ca politicieni care au fost arătaţi cu degetul să fie luaţi acum în carul puterii. „Ne-am confruntat cu ei, i-am criticat, i-am arătat cu degetul şi de-acum doar faptul că au trecut la noi nu mai au nici un fel de vină, au devenit imaculaţi, sunt persoane de o moralitate politică înaltă şi îi luăm pe toţi în carul puterii? Nu cred că e corect! Dar sigur, fiecare partid din alianţă are propria sa politică, ce poate să fie bună, poate să nu fie bună. Dânşii pot aprecia, nu cred că ne putem noi implica în deciziile interne ale PNL-ului“, spune Sârbu, care a subliniat că în viitorul apropiat va avea loc o discuţie pe această temă.

„Probabil, o clarificare, să ştim ce se întâmplă în viitor, dacă mai vor să vină oameni, domnul Duţă, de exemplu sau eu ştiu, domnul Blejnar sau alţi domni sau vor să treacă la PNL, PNL-ul îi va lua acum doar pentru că se află ei în Opoziţie şi ar da un mesaj pentru cei de la PDL?“, a mai spus senatorul PSD.

În altă ordine de idei, senatorul Ilie Sârbu a precizat că nu crede că politica uşilor deschise va continua la PNL. „Eu cred că nu va continua. Aţi văzut că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 5 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°