In fotografia de grup a liderilor ramasi gloriosi in istorie sunt cei cu sabia mereu scoasa, cuceritorii, si cei cu mintea reformatoare, luminatii si vizionarii. Cei care si-au adus popoarele sub penita cronicarilor, cei care au oferit altor neamuri modele. Barosanii.
Daca am regasi Romania printre aceste mizilicuri, am putea fi incredintati ca un personaj tafnos precum Crin Antonescu are sansa sa stea, peste un secol, daca ne mai rabda pana atunci bunul Dumnezeu, pe peretii claselor de scolari.
Din nefericire pentru presedintele PNL, Romania sa, a noastra, pe care o iubim pana la durere, ca o recunoastem sau nu, e doar o nota de subsol. Din aceasta galma de frustrari pe care ne chinuim fara prea mari sanse sa le prezentam ca pe un rod al faptului ca toate popoarele ne-au tavalit ca la concurs (numai cine n-a vrut nu ne-a trecut prin sabie) ne straduim sa construim o poveste, o sansa, un destin.
Dar nu suntem de capul nostru. Si nu ne foloseste la nimic daca intoarcem spatele celor care ne jumulesc sistematic, de cele mai multe ori cu complicitatea unor grupuri interne. E trist, dar este adevarul.
Asadar, suparararile domnului Crin Antonescu or fi ele sublime, or fi pline de substanta, dar n-au noima. Nu folosesc poporului sau. Daca partenerii din PSD au intelepciunea (fie, sunt oportunisti!) sa stea la aceeasi masa, in aceeasi sala, la aceeasi friptura cu Traian Basescu, presedintele PNL respinge orice atingere, orice apropiere, ocoleste ocaziile in care ar putea avea un dialog (institutional!!) cu seful statului.
Ceea ce nu a facut in celebra noapte in care Victor Ponta si presedintele Romaniei se angajau sa nu-si adreseze capete in gura, care probabil ca ar fi ramas o taina mare daca nu afla presa. Si ma gandesc ca n-o fi stat in anticamera, cu secretarele.
Prin aceasta batosenie, mai ales int