CSMS a remizat cu CFR Cluj graţie, în primul rând, intervenţiilor de excepţie ale portarului
CSMS Iaşi a obţinut sâmbătă, în partida cu CFR Cluj, disputată pe stadionul “Emil Alexandrescu”, primul punct din acest an. Dacă în precedentele două jocuri disputate în 2013, cu Rapid Bucureşti şi Petrolul Ploieşti, eşecurile ieşenilor au fost puse şi pe seama lipsei de şansă, remiza, 1-1, obţinută cu clujenii poate fi etichetată drept norocoasă.
Deşi au avut zece absenţe şi au practicat un joc lipsit de veleităţi spectaculare, oaspeţii şi-au demonstrat superioritatea, viclenia şi valoarea superioară a trupei pregătite de Paulo Sergio simţindu-se mai ales în primul act, când raportul ocaziilor mari de gol a fost 3-0 în favoarea oaspeţilor. În aceste condiţii, tabela a rămas albă doar datorită lui Irimia, care a avut câteva intervenţii de portar mare. Actul doi a fost ceva mai echilibrat, golurile, căzute după două lovituri de colţ, fiind singurele momente clare de finalizare până în prelungiri, atunci când Pătulea a avut şansa de a-i fura lui Irimia titlul de MVP-ul partidei. Victoria gazdelor ar fi sporit însă gradul de nedreptate a deznodământului partidei, mai ales dacă mai aducem aminte şi de faptul că arbitrul Marius Avram nu a acordat oaspeţilor un penalty în prima repriză, după henţul comis de Keita.
În condiţiile în care jocul oaspeţilor a fost solid, dar nu strălucit, explicaţia faptului că Iaşul se poate considera norocoasă că a obţinut un punct ţine, în primul rând, de curtea proprie. În primul rând, a surprins nesiguranţa defensivă, Tincu şi Avrămia fiind ezitanţi în multe momente. Apoi, lipsa de curaj de la mijloc a făcut ca Iaşul să nu aibă nicio ocazie importantă în 90 de minute! Pe flancul drept lucrurile au mers extrem de modest, indiferent de numele celui care a acţionat în zona amintită, Keita ori Ciucur, în timp ce