Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful ANL, George Marcu, cercetat în libertate în dosarul prejudiciului de la Spitalul Obregia

Publicat in Mediafax, marți 12 martie 2013 ·

Fostul director al Spitalului Obregia din Capitală, George Marcu, în prezent şef al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), şi cei trei complici ai săi din dosarul prejudiciului creat unităţii sanitare vor fi cercetaţi în libertate, a decis, marţi, Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a dezbătut, marţi, propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor patru, iar judecătorul a decis, în final, ca aceştia să fie cercetaţi în libertate, stabilind totodată împotriva lor interdicţia de a părăsi ţara.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Cei patru, printre care şi Mugurel Ifrim, au fost reţinuţi pentru 24 de ore luni seară, în urma audierilor efectuate timp de mai multe ore la sediul Poliţiei Române.

Poliţiştii au făcut, luni, şapte percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un caz privind achiziţii publice pentru reparaţii şi construcţii la Spitalul Obregia, prin care a fost produs un prejudiciu de 5,2 milioane de lei, printre persoanele vizate fiind şi fostul director al unităţii George Marcu, şeful ANL.

"Membrii grupării sunt suspectaţi că au realizat beneficii financiare din obţinerea unor contracte de achiziţie publică de la o unitate spitalicească din Bucureşti, pentru executarea unor lucrări de reparaţii şi construcţii", s-a arătat într-un comunicat al Poliţiei Române, surse din Poliţie precizând, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre Spitalul Obregia din Capitală.

Lucrările de reparaţii şi construcţii la Spitalul Obregia ar fi fost supraevaluate, iar apoi ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive şi de cesionare a societăţilor prestatoare către terţi, pentru a împiedica astfel verificările fiscale.

Membrii grupării ar fi produs astfel Spitalului Obregia un prejudiciu estimat la 3.800.000 de lei şi bugetului de stat de 1.400.000 de lei.

În această cauză

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum o ora
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 55 minute
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum o ora
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Val de emoţii la moartea actriţei Maggie Smith. „S-a tras cortina peste o comoară naţională”, a scris Regele Charles

Adevarul acum o ora
Moartea actriţei britanice Maggie Smith, câştigătoare a două Premii Oscar şi interpreta unui îndrăgit personaj din seria „Harry Potter”, a declanşat un val de emoţii în Marea Britanie. Începând cu Regele Charles, actori celebri şi fani şi-au amintit

Spargere la Ambasada Iordaniei la Paris. Un computer cu date sensibile, un ceas de 15.000 de euro, 12.700 de euro în numerar, două seifuri cu pistoale de colecţie şi un set de chei de la reşedinţa ambasadorului, furate

News.ro acum 55 minute
Ambasada Iordaniei în Franţa, la Neuilly-sur-Seine, în Hauts-de-Seine, a fost spartă în noaptea de miercuri spre joi, a anunţat Parchetul din Nanterre, iar un computer care conţinea date sensibile a ”dispărut”, potrivit unei surse din cadrul poliţie

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 40 minute
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°