Romașcanii nu sunt interesați de spectacolele de la Casa de Cultură. Directorul Casei de Cultură caută strategii de atragere a romașcanilor la teatru. Pentru spectacolul susínut de Florin Piersic au fost vândute doar 50 de bilete.
Spectacolele puse în scenă de actorii amatori ai Teatrului Municipal Roman, sub conducerea regizorului Radu Vătavu, nu au trezit interesul publicului romașcan. Deși premiera tripticului Cehov (“Ursul”, “Cerere în căsătorie” și “Despre efectul dăunător al tutunului”) s-a bucurat de un mare succes, dorința directorului Casei de Cultură din Roman de a cultiva gustul pentru teatru al romașcanilor se dovește a fi o “luptă” cu bătaie lungă. De vină ar fi – spune tot directorul instituției de cultură romașcană – sărăcia.
“Am vrut să creăm o tradiție în oraș, să oferim publicului romașcan spectacole de înaltă ținută și la costuri modice. Noi am mediatizat aceste spectacole, dar spectatorii nu au dat năvală, așa cum ne-am așteptat, pentru că teatrul se «înghite» cam greu. Dacă populația nu răspunde demersului nostru și efortului actorilor, ne vedem nevoiți să întrerupem aceste spectacole, pe care le susținem în fiecare zi de luni, și să le organizăm doar ocazional”, a spus Doru Alexandru, directorul Casei de Cultură din Roman. În medie, spectacolele organizate la începutul fiecărei săptămâni au adus la teatru 40 – 60 de persoane.
Soarta spectacolului “Pur și simplu”, din 23 martie, care îl are ca protagonist pe îndrăgitul actor Florin Piersic, este tot în mâinile romașcanilor.
“Nu am vândut decât 50 de bilete, iar capacitatea sălii mari a Casei de Cultură este de 400 de locuri. Biletele sunt pentru toate buzunarele, cu prețuri de 30, 40 și 50 de lei”, a spus directorul Casei de Cultură.
Florin Piersic vine pe scena Casei de Cultură din Roman cu povești adevărate din viața sa, povestite cu hazu-i binecunos