Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, audiat la DNA

Publicat in Ziua Constanta, marți 12 martie 2013 ·

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar s-a prezentat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care este anchetat pentru infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu privire la produse petroliere, relatează Agerpres.

El este cercetat în dosarul în care sunt anchetaţi fostul său şef de cabinet Codruţ Marta şi fostul şef al Vămilor Viorel Comăniţă, fostul şef al SIPI Constanşa Dan Secăreanu, omul de afaceri Radu Nemeş şi alte persoane, acuzaţi de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, complicitate la evaziune fiscală şi sprijinirea unui grup infracţional organizat.

La intrarea în sediul DNA, Sorin Blejnar a precizat că a venit pentru a da declaraţii în acest dosar şi că de mai multe luni procurorii nu l-au chemat la audieri. Fostul şef al ANAF a mai spus că, până în prezent, expertiza financiar-contabilă în acest caz nu este gata, deşi a fost dispusă de mai mult timp.

sursa: hotnews.ro Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar s-a prezentat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul în care este anchetat pentru infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu privire la produse petroliere, relatează Agerpres.

El este cercetat în dosarul în care sunt anchetaţi fostul său şef de cabinet Codruţ Marta şi fostul şef al Vămilor Viorel Comăniţă, fostul şef al SIPI Constanşa Dan Secăreanu, omul de afaceri Radu Nemeş şi alte persoane, acuzaţi de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, complicitate la evaziune fiscală şi sprijinirea unui grup infracţional organizat.

La intrarea în sediul DNA, Sorin Blejnar a precizat că a venit pentru a da declaraţii în acest dosar ş

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum o ora
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum 2 ore
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 56 minute
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum o ora
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

RĂZBOI în Ucraina, ziua 829: Volodimir Zelenski salută „un pas înainte” după acordul SUA pentru atacuri în Rusia

Gandul acum 37 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat vineri „un pas înainte” după unda verde, sub anumite condiţii, dată de Statele Unite pentru utilizarea armelor sale împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei, relatează AFP. „Este un pas înainte

Cristiano Ronaldo, în lacrimi după ce Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui - VIDEO

News.ro acum 56 minute
Cristiano Ronaldo a fost de neconsolat după ce Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui Arabiei Saudite, la lovituri de departajare, în faţa formaţiei Al-Hilal. Portughezul a stat mulă vreme, plângând, întins pe teren, în ciuda faptului că a fost con

Război în Ucraina, ziua 828. Infrastructura energetică din cinci regiuni, afectată de un atac aerian masiv al Rusiei

Press Alert acum o ora
Rusia a lansat sâmbătă un atac cu rachete și drone, avariind instalații energetice în cinci regiuni din Ucraina, au declarat oficiali, citați de Reuters. Operatorul rețelei naționale ucrainene de distribuție Ukrenergo a declarat că atacul a avariat

Noi denunțuri în dosarul lui Florian Coldea. Acuzațiile pe care i le aduce un om de afaceri care avea un site de jocuri de noroc

Ziua News acum o ora
Direcția Națională Anticorupție face noi verificări în dosarul foștilor șefi SRI. Până acum, trei bărbați au depus denunțuri, iar unii dintre ei acuză inclusiv că au fost amenințați de gruparea pe care Florian Coldea ar fi condus-o. În contextul noi

Inundaţii Italia. MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 56 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°