Suntem anunţaţi tot mai insistent despre creşteri de preţuri ale energiei din care o parte provine din plata subvenţiilor pentru energie verde. O altă informaţie arată creşterea cu 10% în doar un an (ianuarie 2012-ianuarie 2013) a restanţierilor la plata creditelor cu întârzieri de mai mult de 30 de zile. Numai în decembrie-ianuarie în acest an numărul a crescut cu 17.000, adică 2,6%. Avem situaţie de criză dar avem şi mai grav o economie deprimată de “zeii” (invizibili) ai taxelor şi impozitelor. Tendinţa de creştere a şomajului şi cea de scădere a puterii de cumpărare a salariaţilor nu mai pot fi combătute prin prelungirea austerităţii şi severitatea îngheţului bugetar.

Aparatul birocratic care serveşte politicile de impunere a sacrificiilor de tot felul nu face altceva decât să proiecteze fără încetare prejudecăţi, slăbiciuni, comoditatea lipsei de gândire şi confortul lipsei de viziune. Poate că cea mai periculoasă situaţie actuală este deconectarea productivităţii muncii de nivelul veniturilor. Lucrătorii şi angajatorii , oricâte eforturi ar face, muncind mult şi mai conştiincios, cu oricât de evident talent, în actualul cadru de gândire fiscală nu pot să câştige venituri mai mari. Tendinţa e clară: veniturile scad, cheltuielile scad, consumul scade, viaţa e tot mai grea. Toţi trebuie să economisească, nimeni nu poate să investească. Ştim cu exactitate că numai sporirea avuţiei înseamnă dezmorţirea economiei dar deocamdată nimeni nu înfruntă sistemul care impune cleştele reducerii cheltuielilor şi a creşterii taxelor şi impozitelor şi respinge chiar şi principiul libertăţii economice. Dimpotrivă, cleştele se tot strânge, libertatea economică se restrânge. Paul Krugman rezuma recent filozofia care ar trebui să ne ghideze: “cheltuiala ta e venitul meu şi venitul tău e cheltuiala mea”. Viaţa reală strigă cu disperare acest adevăr simplu iar politica r