Acasă la…Vizante
Piesa Acasă la tata de Cornel Mimi Brănescu, de curând pe afişul Teatrului de Comedie, a avut premiera absolută la Teatrul ACT. E o piesă neterminată şi speram ca la această reluare să-şi fi dat seama şi autorul, altminteri observator fin al realităţii şi un condei talentat. E deficitară mai ales la capitolul construcţie, mulţumindu-se să înşire tablou după tablou pentru a descrie imaginea unei comunităţi obişnuite de provincie, din zilele noastre, cu toate păcatele vieţii în tranziţia de azi a României. Nu are forţă de generalizare, dar are valoare de reprezentativitate şi un apreciabil simţ al veridicului. S-ar înrudi cu proza despre oamenii de prisos şi propune o tipologie expresivă, sugestivă şi, în general, pitorească. Are şi atmosferă, dar nu are, cum spuneam, structură dramatică, evoluţie a personajelor în acţiune, scene de teatru cu surpriza şi tensiunile de rigoare. Regizorul Vlad Masacci n-a mai explorat asemenea subiecte şi mai ales medii. (E vorba de întoarcerea acasă, în această provincie, a unui tânăr aparent realizat ca scriitor (!), unde se confruntă cu propriul trecut, dar şi cu lâncezeala şi degradarea umană a foştilor lui prieteni.) Tabloul e inedit pentru el, dar, paradoxal, făcut din clişeele pe care noi, cei din sală, le recunoaştem ca fiind instalate în mentalitatea comună. Viaţa între crâşmă şi taclale la marginea drumului, maternitatea frustrantă a femeilor care-şi cresc copiii cu gândul la aventurile bărbatului, idealurile mărunte de emancipare, precum ale fetei care se laudă cu baia ei, şi, în fine, tatăl din titlu, generaţia „exiprată“ care-şi întâmpină feciorul cu reproşuri, dar dispare apoi definitiv din piesă. Rămâne să ducă greul acestei realităţi statice un personaj într-adevăr izbutit, prietenul Petrică, pe care Robert, repatriatul, îl regăseşte printre lăzile cu