Născut în Ucraina şi devenit celebru la Moscova şi la Oslo, pianistul din Chişinău, Misha Alperin (n. 1956), va cînta sîmbătă, 23 martie, la Biserica Luterană din Bucureşti, în cadrul Festivalului Jazz in Church (21-24 martie 2013). Mai multe detalii la jazz.ro.

V-aţi născut în Ucraina, aţi copilărit în Moldova, v-aţi mutat în Rusia, după care v-aţi stabilit în Norvegia. Sînteţi un călător înnăscut sau, pur şi simplu, un om universal?

Sînt un cetăţean al minunatei planete numite Pămînt! Toate experimentele mele sonore sînt inspirate de diferitele culori pe care le posedă această planetă. E ca şi cum aş fi tot timpul într-o grădină plină de mirosuri, fiecare te inspiră într-un anumit fel, iar simţul acesta al universalităţii a fost mereu prezent în mine. Chiar şi pe vremea cînd locuiam în Moldova, de exemplu, aveam mereu senzaţia că muzica tradiţională românească nu este doar românească, ci este o parte inseparabilă a culturii est-europene. Asta nu are nici o componentă intelectuală, este doar o percepţie. În opinia mea, toate varietăţile de muzică tradiţională fac parte din aceeaşi familie, indiferent de provenienţă. Doar suprafaţa e diferită, exact ca cea a planetei noastre.

Într-un interviu mai vechi, spuneaţi că, la început, nu prea aţi fost atras de pian. Cum s-a schimbat asta?

N-am avut niciodată, din păcate, un profesor de pian clasic adevărat valoros. De aici şi lipsa de inspiraţie şi de atractivitate. Pe vremea aceea, eram pur şi simplu împotriva a tot ceea ce suna precum un muzeu vechi. Bine, nu eram singurul muzician care punea semnul egalităţii între muzica clasică şi noţiunea de plictiseală. Dacă l-aş fi ascultat atunci pe Glenn Gould, mi-aş fi schimbat fără îndoială opinia şi, probabil, aş fi devenit un pianist classic. Unul între atîtea mii... Din fericire, muzica improvizată a fost cea care m-a ales pe mine. Cu toa