Majoritatea atelierelor de scriere creativă conţin un element de scriere spontană, deseori declanşat în urma unui stimul care poate conţine reacţia la vreun fel de imagine, o idee, un cuvînt sau un alt text scris. Spre exemplu, coordonatorul atelierului poate rosti o serie de date, iar participanţii scriu vreme de trei sau cinci minute, ca răspuns la acele lucruri. Nu e timp de făcut griji în legătură cu răspunsul corect, astfel încît orice cuvinte curg din stilou pe hîrtie, ele au izvorît din amintirile sau sentimentele persoanei în acel moment.

Lucrul important pentru mulţi scriitori este să-şi înfrîngă criticul interior, care încearcă să ne împiedice să scriem ce avem nevoie să scriem şi care creează un blocaj al cuvintelor care se aştern pe pagină. Teoria din spatele acestui tip de exerciţii este că, lucrînd astfel, îl învingi pe cenzorul din tine. Bineînţeles, fluxul cuvintelor pe care le aveţi pe pagină reprezintă doar un punct de pornire. Ce le sugerez studenţilor mei este să parcurgă ce au scris în cele cinci minute de „scriere liberă“ şi să vadă dacă pot identifica diamante neşlefuite, anumite cuvinte, expresii sau idei care ar putea fi un punct de plecare pentru un alt text. Eu însămi am început în acest mod o mulţime de poezii şi de naraţiuni, astfel încît ştiu că funcţionează. Şi întotdeauna mă surprinde ce eliberează aceste exerciţii de stimulare. Un sentiment uitat, o amintire sau o constatare care rezonează pentru autor.

Unii studenţi se împotrivesc acestor exerciţii, spunînd că nu le pot duce pînă la capăt. De obicei, le dau instrucţiuni foarte stricte – că stiloul trebuie să continue să se mişte pe pagină timp de cinci minute. Nu contează dacă ies la suprafaţă doar nimicuri, iar ei se gîndesc „Ce naiba fac? De ce mă pune să scriu chestiile astea?“... şi altele asemenea, pentru că, în final, în acele cinci minute, scriitorul se va reînt