În ultimul timp, tindem, cu toţii, să ne plîngem că nu prea mai există oameni buni. Cumsecade. Altruişti. Normali. Care să nu urmărească ceva atunci cînd ne ajută, chiar simbolic. Tindem să găsim explicaţii care mai de care, precum cea cu relele care vin de sus, de la cei de la putere, şi în urma „atingerii“ lor se produce o contaminare în masă, o relaxare şi o corupere a moravurilor, nivelul tot prăbuşindu-se. Cît se poate de adevărat, într-o destul de considerabilă măsură, dar fără generalizări inutile. Din fericire, mai există şi oameni corecţi şi de treabă, în jurul nostru. Povestea ce va urma confirmă acest lucru (chiar dacă e vorba, deocamdată, de un singur exemplu, dar excepţia confirmă regula).
DE ACELASI AUTOR Galerii, tigru, pepene... Poveşti verzi şi grădinăreşti O întîmplare la MNAC Mese în familie Primesc, într-o zi, un mail destul de bizar: sînt cutare şi v-am găsit stick-ul; îl vindea o fată brunetă în tîrg la Vitan... Chiar şi începutul ăsta m-a surprins destul de tare: de unde ştia respectiva persoană că e stick-ul meu, cum mi-a găsit mail-ul? Prima reacţie a fost suspiciunea: am început să-mi pun diverse întrebări în legătură cu persoana care-mi scrisese, să o bănuiesc de lucruri negative şi de intenţii criminale. Poate că era o hoaţă care încerca să afle unde locuiesc. Ori vreo obsedată care mă urmărea din cine ştie ce motive jurnalistice...
Nici o explicaţie pozitivă nu mi-a trecut prin minte. Sîntem, probabil, atît de deformaţi de oamenii şi lucrurile din jurul nostru care sînt cum nu trebuie, încît nu ne vine să credem cînd cineva reacţionează corect. Pînă la urmă, după ce mi-a trecut prima spaimă (cea faţă de o necunoscută care, Dumnezeu ştie cum şi de ce, a intrat în sfera mea privată, a sărit gardul – altfel bine definit – al spaţiului meu personal), am citit mail-ul mai departe. Femeia (căci persoana care găsise stick-ul e
