Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un comisar în slujba corupţiei

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 13 martie 2013 ·

Comisarul Adrian Bota, ofiţer în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, s-a prezentat şi îi place să se prezinte în continuare drept un poliţist profesionist şi cinstit. Însă o anchetă realizată de Direcţia Naţională Anticorupţie, la sesizarea Direcţiei Generale Anticorupţie, a demonstrat că poliţistul Adrian Bota este de fapt un corupt. Profitând de faptul că îl cerceta pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, Ştefan Szabo, în două dosare, comisarul Bota i-a pretins dreptul de a cumpăra ilegal un spaţiu medical, format din două cabinete stomatologice, unul dintre acestea urmând să-i revină soţiei sale Laura Bota. Soţia sa, mai cunoscută sătmărenilor prin apariţiile sale sexy decât prin activitatea de preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei Satu Mare a PDL, denumită şi Elena Udrea de Satu Mare, i-a fost complice în comiterea acestor ilegalităţi, reuşind să devină proprietara unui cabinet stomatologic la care nu avea dreptul. În data de 16 februarie 2012, comisarul Adrian Bota a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, dosarul fiind în prezent pe rolul Curţii de Apel Oradea. Soţia sa, Laura Bota, acuzată de uz de fals, a scăpat de rigorile legii, întrucât fapta i s-a prescris. Reproducem în continuare pasaje din rechizitoriul întocmit de DNA în dosarul 29/P/2010, în care comisarul Bota a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

Fostul preşedinte Szabo, cercetat în două dosare de Bota

În 2007, învinuitului Bota Adrian — Nicolae i s-au repartizat spre cercetare dosarele penale 960/P/2007 şi 2429/P/2007, ambele privindu-l pe învinuitul Szabo Ştefan – preşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare la acea dată, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual, uz de fals, respectiv infrac

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 42 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum o ora
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Ministerul Finanţelor: Românii pot cumpăra din 10 iunie titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi 6,85%

News.ro acum 32 minute
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârst

Motivul pentru care Joe Biden i-a cerut scuze lui Volodimir Zelenski. „Am avut probleme”. Miza întâlnirii celor doi președinți

Ziare.com acum o ora
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a cerut scuze vineri, 7 iunie, de la omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Scuzele au fost pentru întârzierea de la începutul acestui an în adoptarea unui nou pachet de ajutor militar pentru Kiev, în valoare de 6

Comisia Europeană afirmă că Ucraina şi Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE

Mediafax acum 39 minute
Ucraina şi Republica Moldova îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a declarat vineri Comisia Europeană. Premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, speră că discuţiile vor începe în cursul acestei l

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum 9 minute
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 2 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Andra Ciorici-Chelmus, cofondator UiPath, cumpără 20% din acţiunile Adinish Trading SRL, lanţ de magazine pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara

Mediafax acum 2 ore
Adinish este primul concept store de inspiraţie scandinavă din România dedicat întregii familii. Fondat în urmă cu şase ani, Adinish a devenit primul lanţ premium de magazine de tip one-stop-shop pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Na

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum 47 minute
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 3 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°