Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) îşi alege, astăzi, conducerea. Este vorba despre preşedinte, Consiliul Director şi purtătorul de cuvânt al UNCJR. Cei trei candidaţi sunt social democraţii Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), şi Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, şi liberalul Cristian Adomniţei, un apropiat, se pare, al ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu.
Funcţia de preşedinte al UNCJR este liberă de când Liviu Dragnea, actualul ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a demisionat. La momentul respectiv, Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJC, a fost numit interimar la conducerea Uniunii. Situaţia s-a schimbat însă după ce, în urmă cu câteva zile, Nicuşor Constantinescu l-a criticat vehement pe ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, unul dintre apropiaţii premierului Victor Ponta. Ieşirea publică a social democratului Nicuşor Constantinescu la adresa lui Voinea a avut loc în contextul în care preşedinţii de consilii judeţene au primit, de la Voinea, o scrisoare referitoare la plata arieratelor locale. Preşedintele CJ Constanţa a declarat că scrisoarea „a fost trimisă parşiv” şi a declarat că dacă Liviu Voinea nu respectă promisiunile electorale ale USL trebuie să plece din minister. Constantinescu nu a încetat criticile la adresa ministrului delegat pentru Buget nici după ce Ponta i-a transmis că n-are decât să se supere, dar că doar el poate decide schimbarea vreunuia dintre membrii cabinetului său. Aşadar, după episodul Constantinescu - Voinea, PSD ar fi vrut înlocuirea lui Constantinescu. În locul lui, social democraţii l-au dorit pe Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea. Acesta din urmă ar fi fost susţinut chiar de către Victor Ponta, deranjat de faptul că Nicuşor Constantinescu şi-a permis să atace publ