Emanuel Elenescu a fost seniorul dirijorilor din întreaga lume, atingând o vârstă onorabilă, 92 de ani (08.03.1911, Piatra Neamţ – 17.06.2003). Cu o experienţă profesională şi de viaţă fabuloasă, a cântat sub bagheta unor conducători de orchestre precum George Enescu, Theodor Rogalski, Jean Bobescu, Ionel Perlea, George Georgescu. La rândul lui, i-a dirijat pe Henrik Szeryng, Dimitri Başkirov, Ion Voicu, Valentin şi Ştefan Gheorghiu, Dan Grigore, Nikita Magaloff. A înregistrat peste 80 de ore de muzică din toate genurile. A dirijat orchestre, coruri, operă şi un concert de jazz, alături de formaţia lui Sile Dinicu. A concertat în toate ţările est-europene, în Germania, Spania, Venezuela, Cuba, Belgia, Turcia, Norvegia. Comuniştii l-au acuzat că nu citeşte marxism, ci romane poliţiste. A fost criticat, chemat la Securitate, retrogradat, dat afară, rechemat, dar nu şi-a schimbat nici stilul, nici convingerile. Nonconformist şi plin de umor, Emanuel Elenescu a considerat că relaţia dirijor-orchestră trebuie să fie una pretenţioasă, dar destinsă. A trăit alături de avocata Alla Filipescu (dispărută în decembrie 2000), fără acte, pentru că se declară împotriva căsătoriei. S-a pensionat în 1977. “Istoria a făcut ca în 1936 să concertez la Berlin, în timpul Olimpiadei – povesteşte el într-un interviu – prilej cu care l-am auzit pe Hitler vorbind în faţa unui stadion de 100.000 de oameni. În felul lui, vorbea foarte bine. Pe timpul comuniştilor, toţi aveau un tic nervos: când cineva vorbea ce nu trebuia, ei se uitau în spate, era o mişcare foarte elastică, n-aveau nevoie de gimnastică acasă, capetele parcă erau pe rulmenţi. Deşi ar fi trebuit să se uite în faţă, că ăştia se aşezau în faţa ta şi turnători mai mari ca românii n-am întâlnit. Alţii au vorbit mai puţin decât mine şi au făcut ani de închisoare. Eu am fost chemat de trei ori la Securitate şi mi s-a spus: “Să nu cre