Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Filat în vizită la Bruxelles; Comerţul liber cu UE şi regiunea transnistreană; Consiliul UE după respingerea bugetului

Publicat in Radio Europa Libera, joi 14 martie 2013 ·

Premierul Vlad Filat va fi la Bruxelles pentru summitul Partidului Popular European, din care face parte şi PLDM. O reuniune la care va prezenta situaţia actuală din Moldova. Şi tot la Bruxelles, Filat va participa la negocierile cu Uniunea Europeană privind acordul de liber schimb. Delegaţia Republicii Moldova este condusă de viceministrul de externe Natalia Gherman, iar actuala rundă de negocieri durează până vineri.

La Chişinău, Transparency International Moldova discută declaraţiile de avere pe care funcţionarii publici le fac sau nu, iar Expert-Grup va analiza efectele posibile ale acordului de liber schimb cu Uniunea Europeană asupra relaţiilor şi negocierilor cu Transnistria.

La Bruxelles începe reuniunea la nivel înalt a şefilor de stat şi guvern din Uniunea Europeană, la o zi după ce Parlamentul European a respins bugetul multianual al Uniunii. În schimbul unui vot pozitiv, Parlamentul cere o serie de ajustări care vor fi negociate până la mijlocul acestui an.

La Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin se întîlneşte cu lierul palestinian Mahmud Abbas, în timp ce preşedintele Letoniei, Andris Berzins este la Kiev, în Ucraina.

Comisara europeană pentru coordonarea politicii externe, Catherine Ashton, vizitează Kosovo, unde se întîlneşte cu premierul Hashim Thaci şi lideri ai partidelor parlamentare, o vizită care se înscrie în negocierile sârbo-kosovare, mediate de Uniunea Europeană. Scopul discuţiilor este de a rezolva problema recunoaşterii independenţei Kosovo, dar şi cea a majorităţii sârbe din nordul Kosovo, care refuză să recunoască autoritatea guvernului de Pristina.

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 35 minute
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 55 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Elena Lasconi este noul președinte al USR

Adevarul acum 15 minute
Elena Lasconi este noul presedinte al USR, după cele doua zile de alegeri interne.

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 47 minute
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 2 ore
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°